Când anotimpul rece ne bate la ușă, unul dintre cele mai mari regrete este că trebuie să renunțăm la hainele de vară. Adio fustițe colorate, adio rochii din voal sau cămăși din mătase. Și le urăm un "bun venit" puloverelor din lână, gecilor groase și fularelor. Însă, cu puțină imaginație lucrurile nu trebuie să stea chiar așa.
Așa că, mai bine învățăm să combinăm hainele de vară cu cele de iarnă, astfel încât să nu mai fim nevoite să exilăm rochiile care ne fac zilele mai frumoase.
Și m-am gîndit să ne inspirăm din moda străziilor din Europa, care reușește să ne uimească mereu prin creativitate și unicitate.O rochie delicată cu un cardigan gros vor da mereu foarte bine. Rochia ta preferată de astă vară o poți purta și în zilele reci cu un cardigan gros, o pereche de botine cu toc și niște dresuri groase, mate.
Fustă din voal cu geacă din piele este, fară nicio urmă de-ndoială, o combinație extraordinar de sexy. Ai nevoie de fusta ta lungă, din voal, pe care ai purtat-o toată vara, o pereche de bocanci bikeri, o geacă din piele și o pereche de dresuri groase care să-ți țină de cald.
Combinația este una cu care nu ai cum să dai greș.Dacă nu vrei să renunți la fusta ta colorată, poart-o cu un pulover din lână și ciorapi groși până la genunchi. Vei arăta foarte șic! Binențeles, că în această categorie intră și pantalonii scurți care se pot "împerechea" cu dresuri groase, pulovere și cardiganuri.
Ideea de bază este că poți combina materiale subțiri, vaporoase, cu unele mai groase și chiar cu pielea. Dacă vrei să faci acest lucru trebuie să ai: o geacă din piele, un cardigan, un pulover din lână, dresuri groase (lungi și scurte), bocanci bikeri, botine și cizme lungi şi hainele tale de vară.
Cu ajutorul lor poți face o multitudine de combinații cu care nu ai cum să dai greș.
Comentarii (2)
sunt aiurea toate combinatiile alea de haine...parca fetele alea si-au ales hainele cu furca din dulap... nu-mi place deloc si in multe poze..parca se vede undeva in spate cate-un copacel VERDE..deci poate tinutele merg intre undeva la inceput de toamna, dar nicidecum iarna, la minus grade :|
E urat si daca iarna la minus 20 de grade se plimba cu fustita transparenta ii ingheata.... chiar daca nu vrea sa realize
Posteaza comentariu