Întrebarea "Oare cu ce să mă îmbrac?" se află pe buzele oricărei femei, cu orice ocazie, iar atunci când intră în calcul şi emoţiile unei întâlniri amoroase, panica se poate instala rapid.
Dar tot ceea ce trebuie să faci pentru a arăta excelent la întâlnirea cu bărbatul de care eşti îndrăgostită este să respecţi câteva reguli esenţiale. Iată care sunt:
Poartă ceva ce te reprezintă
Dacă în mod obişnuit nu porţi pantofi cu toc înalt, atunci nu este cazul să faci astfel de experimente la o întâlnire cu bărbatul de care eşti îndrăgostită.
Şi este valabil pentru orice altă alegere vestimentară care nu te reprezintă în mod deosebit. Deşi vrei să arăţi senzaţional, rişti să-ţi distrugi întâlnirea tocmai pentru că nu te simţi prea bine în pielea ta.Adaptează ţinuta în funcţie de locul în care mergeţi şi momentul zilei
Întâlnirile romantice sunt asociate în general cu ţinutele elegante.
Dar nu este întotdeauna cazul. În funcţie de preferinţele tale şi ale partenerului tău, există o mulţime de variante pentru care puteţi opta, de aceea este obligatoriu să asortezi ţinuta cu locul în care veţi merge, dar şi cu ora la care aţi decis să vă întâlniţi. Iar dacă iubitul tău vrea să îţi pregătească o surpriză, roagă-l să-ţi dea câteva indicii ca să ştii ce să porţi.Fii sexy, dar nu exagera
Cu siguranţă visezi ca partenerul tău să rămână fără glas atunci când te vede.
Ţinutele sexy te ajută să-i suceşti complet minţile, dar este necesar să păstrezi anumite limite. Evită hainele foarte strâmte, rochiile sau fustele mult prea scurte şi decolteurile extrem de îndrăzneţe.