Există câteva trucuri simple care te pot ajuta să ai mai multă grijă de blugii tăi preferați. De exemplu, încearcă să-i porți de cel puțin zece ori, înainte de a-i arunca în mașina de spălat. Adu-ți aminte aceste reguli de fiecare dată când îți speli sau îți usuci blugii și aceștia vor arăta ca în ziua în care i-ai cumpărat.
Trucuri care te ajută să-ți îngrijești blugii:
1. Spală-i mai rar
Atunci când speli blugii des, culoarea acestora își pierde din intensitate mai repede. Dacă nu îți place să speli rufe, vestea bună este că blugii nu au nevoie să fie spălați des.
De fapt, ar trebui să fie spălați cât de rar se poate, pentru a evita decolorarea acestora.2. Spală blugii cu apă rece
În momentul în care trebuie să-ți speli blugii, trebuie să o faci cu apă rece. De asemenea, întoarce-i pe dos, pentru a le menține intensitatea culorii cât mai mult posibil. Atunci când îi speli pentru prima dată, adaugă și două lingurițe de sare, pentru a ajuta vopseaua să se stabilizeze în țesătură.
3. Spală-i de mână, dacă poți
Dacă vrei să-ți speli blugii și ai puțin timp liber, cea mai bună metodă să-ți îngrijești blugii este să-i speli de mână. Umple un lighean cu apă rece și adaugă jumătate de linguriță de detergent.
Întoarce blugii pe dos și pune-i în apă. Lasă-i o oră, după care îi poți clăti cu apă rece. Usucă-i și te poți bucura de o pereche curată de blugi.4. Lasă blugii să se usuce în mod natural
Dacă vrei să prelungești durata de viață a blugilor tăi, lasă-i să se usuce natural. Atârnă-i în casă sau pe balcon, în lumina soarelui. Căldura de la calorifere sau de la un uscător i-ar face să-și piardă culoarea mai repede, iar țesăturile și-ar pierde din rezistență.
5. Nu mai ține obiecte în buzunare
Smartphone-ul, cartelele de transport și rujurile ajung să fie vinovate din cauza faptului că sunt uitate în buzunarele blugilor pentru prea mult timp. Toate aceste obiecte afectează forma blugilor și lasă și urme permanente, făcând blugii predispuși la rupere în acele zone.
6. Strânge blugii corect
În loc să agăți blugii în dulap, ar trebui să-i pliezi. În acest fel, vei putea preveni cutele și vei ajuta blugii să-și mențină forma.