Una dintre cele mai mari pasiuni ale actriței Elizabeth Taylor, în afară de bărbații pe care i-a "colecționat" de-a lungul a opt mariaje, au fost bijuteriile. Mărturie stă și cartea pe care a scris-o și a publicat-o în 2002 – Affair with Jewelry – și care s-a vândut în milioane de exemplare.
Dragostea ei pentru bijuterii și pietre prețioase se pare că i-a fost ursită de la naștere după cum declara chiar ea: "Mama mi-a spus că atunci când m-am născut, nu am deschis ochii opt zile.
Dar atunci când am făcut-o, privirea mi-a căzut pe un inel de logodnă. Și am rămas hipnotizată".Toți cei șapte soți ai actriței au contribuit la colecția ei năucitoare de bijuterii. Conform poveștii publicate pe historia.ro, cele mai fabuloase piese le-a primit de la Michael Todd, cel de-al treilea soț, care i-a făcut cadou un inel cu diamant de 29 de carate dar și o diademă încrustată cu diamante, de la Eddie Fisher, cel de-al patrulea soț, care spunea despre Liz că "un diamant de 50.000 de dolari o face fericită doar patru zile", dar cel care a depășit toate recordurile a fost Richard Burton, cel care a fost soțul numărul cinci și șase.
El i-a făcut cadou celebra piatră Krupp de 33 de carate, iar în 1969 i-a dăruit un diamant de 69 de carate cumpărat de la Cartier cu peste un milion de dolari. Actrița a cerut să-i fie creat un colier care să încorporeze prețioasa piatră cunoscută ca diamantul Taylor-Burton. "Era prea mare chiar și pentru mine", a spus Elizabeth Taylor, care l-a vândut mai târziu pentru a-și finanța acțiunile carutabile. Tot Burton i-a cumpărat la aniversarea a 40 de ani, celebrul diamant Taj Mahal descoperit în 1627. În 1969, Liz a adăugat colecției sale perla La Peregrina descoperită în Golful Panama în anii 1500. Tot din colecția sa a mai făcut parte și o broșă cu diamant care a aparținut Ducesei de Windsor și smaraldele Marii Ducese de Rusia. Și acestea au fost doar câteva dintre pietrele prețioase pe care le-a purtat de-a lungul vieții.