Raluca de la Bambi şi-a expus creaţiile la Hollywood Experience

Weekend-ul trecut salonul de înfrumuseţare Hollywood Experience by Andreea Rădulescu din Ploieşti a oferit clientelor sale o nouă demonstraţie de stil şi eleganţă. La eveniment au luat parte fetele de la Bambi, Nico dar şi Annes.
„Prin acest eveniment mi-am propus să aduc în prim plan expoziţia de haine „Best Shop by Luminiţa Luca” din salonul nostru unde se vor găsi creaţii are designerilor Carla Modrişan, Raluca Tănase de la Bambi şi Olimpia Perdios, dar şi a tratamentelor de înfrumuseţare şi regenerare care sunt asigurate în salonul nostru de dr. Daniela Căţănaş. În cadrul prezentării au avut loc demonstraţii ale terapiei PRP şi s-a discutat mult despre terapia de regenerare şi reechilibrare a întregului organism”, ne-a spus Andreea Rădulescu, make-up artistul cu studii la Hollywood, care a realizat până acum numeroase transformări ale vedetelor în show-ul „Demascarea” de la Antena 1.

Jumătatea blondă a trupei Bambi, Raluca Tănase a venit la eveniment însoţită de sora sa Denisa. A ales să îşi prezinte o singură ţinută, în timp ce restul pot fi admirate în shop. „Pentru aceste creaţii noi am apelat la ia bunicii pe care ea a purtat-o acum mulţi ani şi pe care a lucrat-o la război.
Am luat-o, am decupat din ea şi am adăugat materiale preţioase aduse din Dubai şi catifea.  Aşa a ieşit această rochiţă care mie îmi place foarte mult. Este prima rochie dintr-o colecţie pe care vreau să o lansez foarte curând. Am început să creez haine acum doi ani, pentru că fiind artistă şi având nevoie de costume pentru scenă aveam tot timpul o problemă pentru că ori nu era timp, ori nu găseam haine pe gustul meu şi aşa am început să îmi creez singură, iar asta a devenit o mai mare pasiune. Mi-am deschis un atelier de creaţie şi asta fac de doi ani încoace”
, a spus în timpul prezentării Raluca Tănase.

Designer cu studii la Paris recunoaşte că se lasă inspirată de acest celebru oraş al modei. Pentru această prezentare, Carla Modrişan a ales-o pe cântăreaţa Annes care să îi prezinte creaţiile. „I se potrivesc foarte bine hainele create de mine. Colecţia primăvară-vară „Adulter” încearcă să surprindă o altă latură a femeii, cea de seducătoare, un moment pe care fiecare dintre noi îl experimentează mai devreme sau mai târziu.
Hainele caracterizează femeia în momentul când se simte cea mai sigură pe ea, ştie perfect cât este de atrăgătoare, de carismatică, şi cum toate lucrurile se aliniază exact după dorinţele sale. Hainele sunt doar o continuare a tuturor acestor calităţi şi îi dau încrederea de care mai are nevoie pentru a se simţi invincibilă”
, a declarat Carla Modrişan.

A început să creeze haine pentru prietenele sale iar artista Nico este una dintre acestea şi nu de puţine ori a îmbrăcat haine by Olimpia Perdios la evenimente.„Mă inspiră femeia. Mă inspiră prietenele mele pentru care am început să creez, pentru femeia activă care caută haine unice dar care să nu se şifoneze, uşor de purtat. Prietenele mele obişnuiesc să îmi spună ce şi-ar dori, plus ce îmi doresc eu”, a spus Olimpia Perdios pentru care a defilat cântăreaţa Nico.

La eveniment a luat parte şi medicul dermatolog Daniela Căţănaş care colaborează cu salonul Andreei Rădulescu.
Ea a dezvăluit care sunt terapiile „vedetă” ale acestui sezon care ne garantează frumuseţea.

„Eu vreau să vă recomand terapia regenerativă care foloseşte sângele propriu. Trebuie să ştiţi că noi avem foarte multe resurse de regenerare şi este păcat să nu le folosim. Medicina foloseşte din ce în ce mai mult această terapie nu doar pentru frumuseţe, ci şi în domeniul ortopediei de exemplu. Sunt multe afecţiuni osteoarticulare ce pot fi tratate cu această terapie care se numeşte PRP dar aceasta se poate folosi cu succes şi în neurologie şi în dermatologie. Pe partea de estetică, aceasta are un rol foarte mare în regenerarea dermului reuşind astfel să dăm mulţi ani înapoi. Prin această terapie, ridurile sunt foarte mult estompate, calitatea dermului este foarte mult îmbunătăţită. În general recomandăm trei şedinţe dar depinde foarte mult de cum reacţionează dermul pacientului. Intervalul între şedinţe poate să fie între două şi trei săptămâni, după care se poate face o terapie de întreţinere la 3, 6 sau 8 luni.
Dacă totuşi alegeţi o metodă mai rapidă de estopare a ridurilor, există toxina botulinică, acidul hialuronic care este foarte solicitat, sunt terapii foarte sigure pentru că avem deja mulţi ani de experienţă, pelingurile chimice şi laserele performate care după doar o singură şedinţă se obţine o îmbunătăţire vizibilă a tenului. Ca o noutate în cabinetul nostru este terapia de regenerare a întregului organism. Este foarte recomandată în această perioadă de primăvară când corpul nostru se resimte. Dezechilibrele din organism pot fi depistate şi tratate cu ajutorul acestei terapii”
a mărturisit dr. Daniela Căţănaş.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod