Spune-mi ce zodie eşti ca să-ţi zic ce plic ţi se potriveşte

Când vine vorba de zodii, părerile sunt împărţite. Există persoane care nici nu vor să audă de aşa ceva, dar sunt şi foarte multe persoane care cred în semnele zodiacale şi în tot ce

Când vine vorba de zodii, părerile sunt împărţite. Există persoane care nici nu vor să audă de aşa ceva, dar sunt şi foarte multe persoane care cred în semnele zodiacale şi în tot ce ţine de acest domeniu (să nu uităm că sunt oameni care nu-şi încep ziua fără să-şi citeasă horoscopul).


Pentru ultima categorie, Charlotte Olympia a creat o linie specială de plicuri cu zodii.

Astfel, pasionatele de astrologie pot purta plicul cu zodia în care s-au născut.

Pentru început, au fost disponibile doar şase semne zodiacale (taur, gemeni, rac, leu, fecioară şi balanţă) . Însă, s-au vândut mai ceva ca pâinea caldă, chair dacă preţul este unul destul de mare (peste 600 de euro, bucata) În prezent, mai sunt disponibile doar plicurile cu Gemeni pe site-ul Net-a-Porter, urmând să apară şi celelalte şase semne zodiacale.

Şi chiar dacă faci parte din categoria celor care nu cred în zodii, trebuie să recunoşti că plicurile nu arată deloc rău şi că le poţi purta atunci când vrei să aduci ceva nou în garderoba ta.