Colecţia Dolce&Gabbana pentru sezonul toamnă-iarnă 2013/2014 este una dintre cele mai controversate colecţii din istoria casei italiene.
Domenico Dolce şi Stefano Gabbana ne-au pregătit un adevărat spectacol, în care elementele religioase au fost vedete. Crucile bizantine au fost folosite pe post de pandantive şi cercei supradimensionaţi, iar sfinţii din icoane au "coborât" pe genţi şi pe rochii.
Cei doi italieni s-au inspirat din simbolurile catolice pentru a da viaţă unor rochii şi accesorii care te lasă fără cuvinte, asemenea catedralelor impunătoare care-ţi taie respiraţia atunci când intri în ele.
De altfel, Domul din Monreale (renumit pentru bogăţia mozaicurilor) a fost principala sursă de inspiraţie pentru această colecţie.Luxul a fost cuvântul de ordine. S-au folosit pietre preţioase şi semipreţioase, swarovski, dantelă, organza, lână, broderie, materiale şi accesorii scumpe care să accentueze opulenţa şi eleganţa.
Multe persoane sunt de părere că toate aceste elmente sunt prea mult, iar poşetele şi rochiile cu imaginile sfinţilor catolici sunt extravaganţe greu de "digerat".
Pe de altă parte, sunt şi voci care consideră colecţia toamnă iarnă 2013-2014 cea mai bună colecţie a italienilor Domenico Dolce şi Stefano Gabbana de până acum. Voi ce părere aveţi?