Albertina Ionescu are o carieră în televiziune de mai bine de 10 ani. Este o prezenţă plină de stil şi apare mereu în topul celor mai bine îmbrăcate vedete.
Trebuie să recunosc, Albertina mi-a plăcut mereu. Îmi place discreţia ei, îmi place stilul ei lejer şi atât de feminin. Îmi plac apariţiile ei, mereu impecabile şi atât de stylish. Şi îmi place să cred că tinerele pasionate de modă sunt inspirate de astfel de persoane.
Ca o adevărată iubitoare de modă, Albertina s-a hotărât să lanseze o linie de clutch-uri sub semnătura ALBERTINE’S for YVY Bags.
"Linia de clutch-uri va fi lansată în colaborare cu o echipă de artizani experimentaţi, cu o tradiţie de peste 40 de ani în domeniul marochinariei, YVY Bags. Primele modele sunt în producţie deja şi sunt confecţionate din piele de piton, şarpe de apă, crocodil şi vor fi produse în serii limitate", a povestit vedeta pentru revista Viva.Şi pentru că prietenul la nevoie se cunoaşte, una dintre cele mai bune prietene, Malvina Cervenski a postat pe pagina sa personală de Facebook o poză în care poartă primul plic din colecţia Albertinei, plic de care recunoaşte că s-a îndrăgostit.
Vouă vă place?