Pantofii transparenţi, un trend controversat. Îţi place sau nu?

De câteva sezoane bune, am observat cum pe podiumurile de modă (indiferent de anotimp) şi-au făcut apariţia diverse modele de pantofi din plastic transparent, parţial sau integral. Dar

De câteva sezoane bune, am observat cum pe podiumurile de modă (indiferent de anotimp) şi-au făcut apariţia diverse modele de pantofi din plastic transparent, parţial sau integral.

Dar şi mai mare mi-a fost mirarea când am văzut că trendul a prins şi printre iubitoarele de modă, iar pantofii transparenţi şi-au făcut apariţia şi pe străzi.

Trendul este unul general. De la haine şi încălţări, până la bijuterii, ochelari sau genţi toate au fost "transformate" în plastic.

Case mari de modă de la Alexander McQueen, Versace, Donna Karan, Prada, Emilio Pucci sau Christian Louboutin, chiar şi Chanel (!!!) au folosit plasticul în colecţiile lor.

Poate că acest material a prins atât de bine din cauza crizei (plasticul este cu siguranţă mult mai ieftin decât pielea) sau poate că iubitoarele de modă aveau nevoie de ceva nou şi de efect, însă indiferent de motive un lucru este cert: plasticul este la modă.

Şi chiar dacă nu sunt un mare fan al plasticului, trebuie să recunosc că mi-ar plăcea o pereche de pantofi într-o culoare neon, ca cei din imagine.

Vouă vă plac?