Top 10 cele mai frumoase ţinute şi machiaje de la Premiile Gopo 2015

Premiile Gopo, echivalentul românesc al premiilor BAFTA, Goya, ori César, a avut loc luni seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti, aducând pe covorul roşu vedetele autohtone.
 
Paula Pavel, stilist român la Hollywood, a participat la gală şi a analizat rochiile, machiajul şi coafurile starurilor care au defilat pe covorul roşu, la această a noua ediţie a „Oscarurilor româneşti”. 
 
 
Foto: Mediafaxfoto; Facebook.com/PremiileGopo.

Ana Ularu

Ana Ularu poartă o rochie Maria Lucia Hohan superbă, totuşi aş fi ales altă culoare. Accesorile Mihaela Glăvan foarte frumoase, sandalele reuşite, machiaj şi coafură elegante şi fin executate. Foarte frumoasă culoarea rujului dar nu era cazul să o asorteze cu cea a ojei. 

Jojo

Jojo într-o rochie albă frumoasă cu trenă, bronzată aşa cum trebuie pentru o rochie albă şi cu un decolteu adânc, dar foarte frumos. Machiaj foarte drăguţ, în tonuri de bronz şi bej.

Alina Chivulescu

O apariţie în argintiu, makeup şi par OK. Ea oricum este o femeie foarte frumoasă, ceea ce a făcut rochia să arate mai bine decât aş fi crezut că poate arăta. 

Claudia Pavel

Claudia Pavel (Cream) poartă o superbă rochie Christian Dior Couture, accesorizată cu un clutch Alexander McQueen şi sandale Jimmy Choo. Arată superb, e o adevărată apariţie, cu un bronz foarte frumos aplicat. Culoarea rujului şi makeup-ul îi subliniază şi îi pun în evidenţă frumos trăsăturile şi părul spectaculos. 

Malvina Cervenschi

Malvina Cervenschi poartă o rochie verde închis foarte frumoasă, una dintre rochiile mele preferate, cu accesorii Marchesa. Părul strâns într-o coadă lejeră foarte reuşită şi machiaj foarte frumos în tonuri de bronz care-i pune culoarea ochilor în evidenţă. 

Ofelia Popii

Ofelia Popii, câştigătoarea premiului GOPO pentru Cea mai bună actriţa în rol principal, arată foarte bine la cinci luni de când a născut. Poartă un makeup diafan, părul strâns frumos într-­un coc lejer şi o rochie mov cu o crăpătură curajoasă, arătându-­i picioarele uşor bronzate. 

Alina Sorescu

Alina Sorescu este o surpriză plăcută, într-un costum interesant care arată foarte bine asortat cu accesoriile alese. Părul şi machiajul sunt frumoase, totuşi aş fi ales altă culoare de ruj, nu trebuia să se asorteze neapărat cu căptuşeală mânecilor. 

Diana Dumitrescu

Diana Dumitrescu într-o rochie superbă neagră, părul foarte frumos coafat şi makeup perfect. Arată impecabil! 

Andreea Vasile

Andreea Vasile poartă o rochie MLH şi nu ai cum să dai greş cu o asemenea rochie. Dar "punguţă cu doi bani" portocalie nu are niciun sens. Cularea rujului ar trebui în principiu să meargă cu rochia, dar în cazul de faţă nu prea o avantajează. 

Olimpia Melinte

Olimpia Melinte este elegantă într-o bustieră albă şi pantaloni negri MLH. Părul este prins frumos la spate, iar nuanţa îi complimentează frumos culoarea pielii. Machiajul este intens, dar se potriveşte ţinutei. 
MAI MULT DESPRE: frumusete, machiaj, rochii, Premiile Gopo