Modă. De pe catwalk pe pârtie! Ţinute de schi cu stil!

Sporturile pe pârtie ne fac iarna mai frumoasă. După săniuş şi patinaj, schiul şi snowboard-ul sunt cele mai distractive activităţi în această perioadă, când totul este acoperit de zăpadă, iar temperaturile sunt foarte scăzute.
Indiferent ce sport alegeţi să practicaţi, important este să aveţi echipamente adecvate fără să suferiţi de frig sau de cald: haine ce oferă protecţie, impermeabilitate şi lejeritate în mişcări.

Cu alte cuvinte, echipamentul de schi sau de snowboard trebuie să menţină temperatura corpului la un nivel optim, să nu permită pătrunderea umezelii, să vă izoleze termic, să fie şi flexibilă pentru a vă putea mişca uşor şi modular pentru a vă echipa şi dezechipa într-un timp record.

Pe pârtiile din Italia, Franţa, Austria sau chiar România, practicanţii acestor sporturi de iarnă au împins barierele modei, transformând sportul într-o "paradă" a costumelor şi accesoriilor! Evident, există trend-uri şi în privinţa costumelor de schi.
Să luăm exemplul filmelor din seria James Bond care întotdeauna conţin scene filmate pe pârtii de top din lume: "A View to Kill" (filmat în Siberia), "For Your Eyes Only" (Cortina D’Ampezzo), "The World is not Enough" (Chamonix) sau "Spectre' (Solden, Austria)!

Dacă în anii trecuţi, costumele de schi intens colorate în nuanţe neon erau la mare căutare, în 2016 au revenit la modă nuanţele clasice de alb, negru sau combinaţiile "black&white".
Evident, contează şi accesoriile: nu mai vorbim de mănuşi şi fulare, ci şi de celebrele "moon boots" care sunt cele mai confortabile după ce renunţăm la clăpari. Marc by Marc Jacobs sau Adidas by Stella McCartney vin cu propuneri interesante şi care la o adică, pot fi purtate şi în oraş!

Respectând toate aceste proprietăţi tehnice, Armani EA7 propune o colecţie (disponibilă în magazinul Sport/Couture din Baneasa Shopping City sau pe www.sportcouture.ro) de pantaloni şi jachete de schi cu o notă inconfundabilă de stil italienesc.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod