A ajuns la această activitate mai puțin obișnuită datorită pasiunii sale pentru moda vintage. Pentru că îi era dificil să găsească piese vestimentare vintage care să arate impecabil și să i se potrivească perfect, tânăra în vârstă de 33 de ani a decis să-și facă singură ținutele.
Pentru că se pricepe la croitorie și are o mașină de cusut, Caitlin a început să modifice radical hainele din materiale interesante pe care le găsea în magazinele second hand.
Iar pentru ca activitatea sa fie și mai interesantă, aceasta a decis să-și stabilească o limită de cost: va cumpăra și va modifica numai haine mai ieftine de zece dolari. La magazinul second hand din orașul său, Jacksonville, North Carolina, rochiile costă 4 dolari, rochiile de seară 6 dolari, iar fustele 3 dolari. Însă la alte magazine prețurile erau mai mari, astfel că și-a stabilit această limită.
Atunci când cumpără haine vintage, Caitlin este în căutarea pieselor deosebite, unice.
„Broderiile, printurile vintage interesante, aplicațiile și orice alt detaliu care poate face o haină specială. Apoi analizez materialul și dacă mă pot descurca să-l modific. La final verific cusăturile, nasturii și fermoarele să văd dacă le pot muta”, spune tânăra.Cu multă îndemânare, pricepere și creativitate, Caitlin reușește să transforme haine vechi și lipsite de personalitate în piese vestimentare frumoase și interesante, pe care orice femeie și le-ar dori.
Descoperă câteva dintre cele mai frumoase ținute create de ea.