Dragostea se sarbatoreste in fiecare zi, dar cum sarbatoresti dragostea de ziua ei? Probabil ca ti se pare o intrebare grea, dar lasa-ma sa-ti spun ca nu ai dreptate. Dragostea se sarbatoreste, in primul rand, prin frumusete. Este obligatoriu sa stralucesti in aceasta zi speciala, iar daca sentimentele nu-ti dau aceasta aura, trebuie sa te ajuti tu pe tine. Cum? Prin vestimentatie.
Vrei sa mergi in club? Pregatesti o cina romantica pentru iubitul tau? Nu ai pe nimeni, dar ti-ai propus ca in aceasta zi speciala sa te indragostesti. Indiferent de situatia in care te afli, important este sa-ti alegi outfit-ul potrivit. Vestimentatia spune multe despre tine, de aceea este important ca in aceasta zi sa-ti alegi haine care, pe langa faptul ca trebuie sa se potriveasca cu evenimentul, trebuie sa te faca sa te simti bine.
O iesire nebuneasca in oras
Daca planuieste sa mergi la un concert sau la un film romantic trebuie sa adopti o vestimentatie lejera, casual, care sa te lase sa te bucuri de atmosfera. Nimic care sa te incorseteze, nimic care sa te faca sa te simti incomod. Un top, o camasa si o pereche de blugi sau o rochita lejera, cred ca ar fi cele mai potrivite alegeri. Nu uita de accesorii. Poti opta pentru o pereche de cercei supradimensionati, dar si pentru o geanta, de asemenea, supradimensionata. Accesoriile fac, de cele mai multe ori, legea.
O petrecere trasnita acasa sau in oras
Fie ca este Valentine, Dragobete sau oricare alta zi, petrecerile sunt potrivite oricand. Dar, daca acum sarbatoresti dragostea, fa-o pana la capat. Daca ai primit invitatia de a merge la party in seara de Valentine nu uita ca tinuta ta trebuie sa fie electrizanta. O bluza metalica, o rochita lejera dintr-un material asemanator si accesorii care sa capteze atentia sunt unele dintre cele mai potrivite alegeri pe care ai putea sa le faci.
O cina romantica, acasa
Cuvantul de ordine pentru aceasta seara speciala este romantismul, dar nu trebuie sa te feresti nici de un alt cuvant la fel de important: provocator. Nu vrei sa iesi in oras, nu vrei sa participi la nicio petrece organizata de prietenii tai, vrei pur si simplu sa-i pregatesti partenerului tau o supriza de proportii, iar tu sa reprezinti cireasa de pe tort? Numai bine, atunci. Innebuneste-l cu un outfit provocator. In acest caz, ar fi indicat sa uiti de rochia de seara sau de vestimentatia de petrecere si sa apelezi la simplele desuuri care o sa-l "puna la zid". Poti sa mizezi pe rosu, cea mai potrivita culoare in aceasta perioada, dar nu uita nici de negru, alb, crem sau, de ce nu, roz.
Sarbatoreste la restaurant
Cea mai intalnita, dar si cea mai complicata alegere este cina la restaurant. Spun complicata pentru ca trebuie sa te gandesti serios care este rochia potrivita pentru acest eveniment. Este seara indragostitilor si nu poti sa te duci imbracata oricum. Inainte de a pleca la cumparaturi trebuie sa te gandesti la cateva lucruri clare: care este bugetul, ce fel de rochie iti doresti, care este culoarea, ce accesorii o sa folosesti ca sa se potriveasca.
Daca este sa te gandesti la o culoare, rosul este cea mai potrivita. Este in ton cu atmosfera si-ti va da o stare de bine. Ai grija la silueta. Daca ai "castigat" cateva kilograme in plus, dupa sarbatori, alege un model care sa ascunda aceste mici imperfectiuni. Si, evident, nu uita de accesorii.
"Simplitatea este cuvantul-cheie. Pentru o aparitie spectaculoasa poti alege o rochita rosie sau mov, iar daca vrei sa pari inocenta, culorile pastelate te vor scoate din impas. Materialele cat mai pretioase, satin, triplu voal, dantela, te vor scoate din anonimat, iar pantofii cu toc foarte înalt sau sandelele sunt lege. Accesoriile nu ar trebui sa lipsesca, iar poseta sofisticata trebuie asortata cu tinuta", ne sfatuieste Catinca Roman.
Un articol de Ileana Voicu Ghinea