Rozul pastel, detronat de nuanța verde fistic din topul culorilor în trend

Rozul pastelat foarte deschis a fost botezat "roz milenial" pentru că pare să fie adorat de generația milenialilor.
De mulți ani această culoare a dominat totul, de la modă, accesorii, decor, machiaj și chiar culorile de păr. Rețeaua de socializare Instagram este plină de imagini în care domină rozul pastelat. Dar treptat se pare că o altă nuanță cu totul neașteptată îi ia locul rozului milenial. Este vorba despre tonurile deschise de verde, care amintesc de culoarea fisticului. 

Printre nuanțele de verde "poreclite" de branduri de modă, celebrități și influenceri se numără verde Shrek, verde Kermit, verde iarbă sau verde avocado. 

Rihanna se numără printre starurile care au adoptat deja nuanțele deschise de verde.
Cântăreața a lansat un set de lenjerie intimă din colecția sa Savage x Fenty într-o nuanță de verde intens, pe care a prezentat-o chiar ea într-un pictorial incendiar. Și pentru că este unul dintre cele mai populare staruri ale lumii și cea mai bogată femeie din industria muzicală la nivel mondial, este evident că Rihanna este un trendsetter major în modă și nu numai. Drept urmare, tot mai multe persoane devin adeptele tonurilor de verde în ținutele lor.


Tonurile de verde fistic se infiltrează în lumea modei, designeri celebri postând pe Instagram creațiile lor în această culoare.
Printre casele de modă care au inclus deja verdele fistic în colecțiile lor se numără Jacquemus și Mara Hoffman. 

Dar trendul nu se limitează doar la haine și accesorii. Makeup aertistul Hung Vanngo a creat pentru Selena Gomez un machiaj strălucitor cu fard de pleoape în nuanță "verde Shrek".

Verdele este de obicei subestimat și mai puțin folosit în lumea modei, dar aceste nuanțe par să schimbe percepția. Se potrivesc foarte bine indiferent de tonul pielii, având un subton luminos de galben.
Iar pe Instagram creează un contrast interesant în sezonul de vară cu plaja și cerul albastru, motiv pentru care numeroși influenceri aleg acest ton deschis de verde.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod