Reguli de stil pe care fashionistele le ignoră

Știai că nu ar trebui să asociezi bijuteriile din argint cu cele din aur și că ar trebui să asortezi poșeta cu pantofii? Aceste reguli nu mai sunt valabile, iar stiliștii și fashionistele le ignoră

Lumea modei este de obicei prima care renunță la stereotipuri și idei învechite. Noile trenduri ignoră permanent regulile și pun în prim-plan individualitatea și originalitatea. Iată câteva dintre regulile de stil pe care specialiștii le ignoră:

Nu poți purta bijuterii din aur și argint împreună



Dacă în trecut asocierea acestor două metale prețioase era privită ca fiind de prost gust, în prezent nu este nimic greșit să le porți împreună. Din contră, numeroși designeri includ auriu și argintiu în cadrul aceleiași bijuterii.

Nu poți include mai mult de trei culori în același look



Combinarea diferitelor texturi, culori și printuri a devenit o adevărată artă, rezervată celor care au cu adevărat un al șaselea simț în ceea ce privește stilul și moda.
În prezent, designerii și fashionistele combină în mod impecabil printuri și culori care păreau că nu s-ar fi potrivit deloc.

Hainele supradimensionate se potrivesc numai persoanelor înalte și slabe



Exista mitul ca hainele supradimensionate se potrivesc numai femeilor înalte și slabe. Dar în realitate, aceste piese vestimentare pot fi purtate de oricine, dacă sunt asociate corect. Poți folosi un truc simplu, de a echilibra o piesă voluminoasă cu una slim.
De exemplu, un pulover masiv se va potrivi perfect cu o pereche de jeanși skinny.

Nu trebuie să porți soșete în sandale



În urmă cu mulți ani, această asociere ar fi fost privită ca o gafă vestimentară de proporții. Însă fashionistele pun la îndoială toate regulile de stil bătute în cuie și reușesc treptat să transforme în trenduri chiar și cele mai neașteptate look-uri. Este valabil și în cazul sandalelor purtate cu șosete sau dres. 

Hainele din materiale sintetice par ieftine



Tehnologia actuală permite obținerea unor materiale sintetice care au un aspect deosebit și unori nici nu pot fi deosebite la prima vedere de cele naturale.
Cele mai multe case de modă includ materialele sintetice atent fabricate în colecțiile lor.

Hainele negre te îmbătrânesc



Un alt mit care circulă de mult timp este acela că hainele de culoare neagră pot face o persoană să pară mai în vârstă. Însă atunci când sunt alese cu atenție, hainele negre oferă un plus de stil și eleganță, având în același timp capacitatea de a subția vizual silueta.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă