Paltonul bej face parte din acea categorie de haine care își merită toți banii. Este o piesă clasică, pe care o poți cumpăra acum și o poți purta și peste cinci ani fără să pară demodată.
Un palton camel te va salva în acele momente în care nu știi cum să-ți asortezi ținuta sau nu știi cu ce să te îmbraci. Este simplu de purtat și îl poți combina cu orice culoare.
Însă, arată foarte bine alături de albastru, roșu, verde smarald sau negru.De asemenea, este potrivit atât la ținute elegante (rochii feminine din mătase sau fuste clasice), cât și la ținute casual (jeanși, tricouri). O altă combinație foarte reușită: pantaloni negri din piele, bocanci bikeri și o haină de iarnă (scurtă sau lungă) camel.
În acest sezon, foarte la modă sunt paltoanele oversized, așa că dacă vrei o haină în tendințe, îți poți cumpăra un palton oversized camel.
Cu siguranță vei atrage toate privirile.Așa că, poți profita de perioada reducerilor și îți poți cumpăra o astfel de haină. Cu siguranță nu vei regreta această investiție.