Modă: Ce nu trebuie să-ţi lipsească din dulap în această primăvară

Chiar dacă primăvara se lasă aşteptată şi îi place să se joace cu noi (când apare, când dispare) asta nu înseamnă că nu putem să ne pregătim garderoba pentru anotimpul cald.

De departe, cea mai sexy tendinţă din acest sezon este talia la vedere. Fustele cu talie înaltă şi bustierele minuscule ne transformă în nişte adevărate dive. Însă, cu o condiţie: să avem un abdomen care merită să fie arătat. Aşa că, toată lumea la sală!

Combinaţia alb şi negru este "fixaţia" designerilor din acest sezon. Şi dacă ne gândim câte haine albe şi negre avem în garderobă, e posibil să ne molipsim şi noi. Preferatele rămân hainele în dungi sau pătrate albe şi negre. Este timpul să ne jucăm!

Dungile sunt şi ele nelipsite din toate prezentările şi ar trebui să nu lipsească nici din garderoba noastră. Iar dacă dungile de pe hainele tale sunt în alb şi negru este perfect. Însă, mare atenţie cum le porţi. Dungile verticale înalţă orice siluetă, iar cele orizontale te fac să pari mai lată. Aşa că, foloseşte-le inteligent!

Imprimeurile florale emană feminitate. Şi cum să nu te cucerească o rochie cu flori pictate, în culorile primăverii? Aşa că, poartă o astfel de rochie atunci când vrei să scoţi în evidenţă latura ta feminină şi delicată.

Volanele sunt încă de anii trecuţi pe lista mea. Îmi plac pentru că sunt foarte feminine, dar şi pentru că te ajută să te joci cu silueta. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştii despre volane este că ele dau volum. Aşa că, poartă-le acolo unde vrei să adaugi!

Ţinuta din denim este una dintre preferatele mele din acest sezon. Şi chiar dacă în toţi aceşti ani nu am renuţat la nemuritorii jeanşi, parcă niciodată nu mi-au plăcut mai mult cămăşile sau jachetele din denim. Îţi dau un aer tineresc şi te fac să te simţi cool.

Mixurile de imprimeuri sunt perfecte dacă vrem să dăm viaţă unei ţinute. Şi fie că vorbim de imprimeuri grafice, florale sau psihedelice, efectul va fi unul pe măsură.