Metoda de calcul care te ajută să alegi întotdeauna sutienul perfect

Ţi s-a întâmplat vreodată să-ţi cumperi un sutien şi să descoperi abia apoi că nu îţi vine bine? În mod sigur ai trecut prin asta cel puţin o dată.

Potrivit unui sondaj realizat de un brand de lenjerie intimă, aproximativ 82% dintre femei poartă sutien de mărime nepotrivită. Iar motivul este acela că cele mai multe femei nu ştiu exact ce mărime ar trebui să poarte. Din fericire, există o metodă foarte simplă de a calcula.

În primul rând, trebuie să "decodifici" sistemul de măsurare folosit pentru sutiene. Acestea sunt exprimate în cupe şi circumferinţa toracelui.

Mărimea sutienului (a benzii care îţi cuprinde toracele, sub sâni) este exprimată în centimetri. Pentru Europa, aceste mărimi sunt: 65, 70, 75, 80, 85, 90, 95, 100, 105. Măsurile cupelor sunt exprimate în litere, de la A până la G, A fiind măsura cea mai mică.

Iată cum să calculezi ce măsură porţi la sutien:

Pasul 1: Măsura benzii

Pentru a afla mărimea benzii, trebuie să măsori circumferinţa bustului imediat sub sâni. Vei avea nevoie de un centimentru moale, din material textil sau plastic.
Aşază banda cât mai aproape de sâni cu putinţă. După ce ai măsurat, notează pe o foaie dimensiunea în centimetri.




Pasul 2: Măsura bustului

După ce ai măsurat circumferinţa toracelui, măsoară zona cea mai proeminentă a bustului. Înfăşoară centimetrul în jurul sânilor şi notează dimensiunea în centimetri.





Pasul 3: Calculează mărimea

Pentru a afla care este măsura cupei, scade din circumferinţa bustului pe cea a benzii. Din diferenţa obţinută poţi afla care este măsura cupei.
Rezultatele sunt astfel: A = 10-12cm; B = 13-15cm; C = 15-17cm; D = 18-20cm; DD = 20-22cm; E = 23-25cm; F = 26-28cm; G = 28-30cm.

De exemplu, dacă circumferinţa peste sâni este 107, iar circumferinţa sub sâni este de 90, diferenţa este 17, ceea ce înseamnă că mărimea cupei este C.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă