Incaltaminte in tendinte. Primavara-vara 2010

De cele mai multe ori femeile sunt rasfatatele creatorilor de moda sau a designerilor atunci cand vine vorba despre incaltaminte.

De cele mai multe ori femeile sunt rasfatatele creatorilor de moda sau a designerilor atunci cand vine vorba despre incaltaminte. In cele ce urmeaza voi prezenta o serie de piese destinate atat femeilor, cat si barbatilor. Modele fac parte din colectia de primavara-vara 2010 a casei ECCO. Brandul a deschis saptamana modei de la Copenhaga, la inceputul lunii februarie, cu linia de toamna - iarna. Sa vedem insa care sunt propunerile lor pentru sezonul cald.

Impartite in patru categorii, piesele din colectia de primavara-vara 2010 sunt inspirate din culturi cu totul si cu totul diferite, fiecare dintre ele incadrandu-se in: A Kingdom of Magic, Wide-Open-Space Mood, A "Farmer" Attitude si Imagineer. Indiferent de stilul pe care il adopti, sofisticat, urban chic, relaxat, romantic sau feminin, fiecare piesa in parte iti ofera trairi si emotii, forme si palete de culori intense, pentru primavara aceasta.

A Kingdom of Magic


Trendul A Kingdom of Magic reda o aura remarcabila de mister si decadenta. Elementele ce amintesc de spiritualitatea si influentele orientale se intrepatrund pentru a crea un look sofisticat, luxos dar, in acelasi timp, misterios.

Pielea, imprimata si cu accente metalice, este alaturata materialelor bogate in satin, care desfata simtul tactil. Plexiglas-ul fumuriu si auriul stralucitor ies in evidenta asemenea unor comori. Panglicile si dantela cu un aspect unduitor intregesc designul Kingdom of Magic. Accesoriile vintage supradimensionate sunt esentiale pentru stilul senzual de budoar.

Wide-Open-Space Mood


Libertatea si romantismul stau la baza trendului Wide-Open-Space Mood. Persoanele care aleg acest tip de incaltaminte ies din zona conventiilor si opteaza pentru un stil urban chic si relaxat, inspirat din nonsalanta si fluiditatea nomada. Detaliile realizate manual, pielea cutata intr-un stil familiar, impletiturile si fundele stilizate par a fi rupte dintr-un spatiu in care stilul urmeaza liniile naturale.

Predomina culorile de pamant si tonurile deschise inspirate din nuantele autentice ale lemnului. Trendul Wide-Open-Space Mood pledeaza pentru alegerea unui stil practic si al unei atitudini mature.

A "Farmer" Attitude


Plecand de la versiunea boema a existentei unui fermier, colectia "Farmer" Attitude este inspirata din stilurile western si ale vietii de preerie. Detaliile romantice folosite stilizeaza si, totodata, imblanzesc realismul dur al vietii de fermier.

Trendul este caracterizat de naturaletea unei noi perioade si adera la un stil de viata rustic si relaxat.

Predomina talpile cusute si formele rotunjite, pielea maronie si lucioasa, iar accentele de lemn sunt combinate cu materiale din denim, bumbac si petice, caracterizand cea mai naturala viziune a Vestului Salbatic.

Imagineer


Trendul ultra-creativ al acestui sezon, Imagineer, abordeaza o atitudine jucausa, care impune o indrazneala fara limite. Inspirat din fuziunea glamour-ului anilor '50 si nostalgia anilor '80, Imagineer aminteste de feminitatea lui Marilyn Monroe, dar si de curajul celebrei Material Girl (structuri geometrice, umeri accentuati).

Culorile vii, formele fluide si detaliile impun colectiei Imagineer un look atractiv si irezistibil. Pielea lucioasa, influentele sport, tocurile grafice si impozante, sireturile incrucisate – toate acestea creeaza o linie proaspata si performanta.