Fanii înfocați ai lui Marilyn Monroe o acuză pe Kim Kardashian că a distrus rochia de 60 de ani a actriței

Fanii lui Marilyn Monroe au acuzat-o pe Kim Kardashian că a provocat daune rochiei în care actrița i-a cântat „La mulți ani” președintelui american John F. Kennedy.

Aceștia au distribuit pe rețelele de socializare imagini înainte și după cu faimoasa rochie și susțin că unele cristale ale piesei vestimentare au căzut, iar altele „atârnă de un fir de ață”.
Kim Kardashian a purtat luna trecută, la Gala Met, rochia pe care faimoasa actriță americană a purtat-o în anul 1962.

Asociația The Marilyn Monroe Collection a distribuit fotografii cu rochia expusă la Muzeul Ripley's Believe It or Not!, iar reprezentanții acesteia susțin că „lipsesc cristale” de pe rochia veche de 60 de ani.
Imaginile virale au fost realizate de Chad Michael Morrisette la muzeul din Hollywood, în data de 12 iunie, potrivit contului de Instagram administrat de istoricul și colecționarul Scott Fortner.

„Cam asta este treaba cu 'integritatea rochiei a fost păstrată'. @ripleysbelieveitornot, a meritat?”, a scris istoricul pe Instagram, făcând aluzie la o declarație publicată de Muzeul Ripley cu privire la momentul în care Kardashian a purtat piesa vestimentară de colecție.

Rochia i-a fost împrumutată starletei în vârstă de 41 de ani de către oficialii muzeului, acolo unde piesa este păstrată într-un mediu cu temperatură controlată din anul 2016, când a fost cumpărată cu cinci milioane de dolari.

Numeroși fani ai regretatei actrițe s-au arătat indignați de daunele aduse rochiei, deși, potrivit Daily Mail, nu există dovezi care să verifice autenticitatea pozelor „înainte și după” publicate de Marilyn Monroe Collection.


„Lipsesc multe cristale și pare destrămată.
Ce dezastru!”, a comentat o persoană.

„Nu doar că materialul pare întins în zona fermoarului, dar dacă privești în partea stângă sus, lipsesc unele cristale!”, a scris un user.

„Materialul a fost rupt. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Kim ar fi purtat rochia pentru o perioadă mai lungă. Sunt întristat să văd asta”, a comentat o altă persoană.

Kim Kardashian a fost singura persoană în afară de Marilyn Monroe care a purtat rochia. Ea a dezvăluit că a fost nevoită să slăbească șapte kilograme pentru a încăpea în rochie.


„Aceasta este rochia lui Marilyn Monroe. Are 60 de ani. Am avut această idee de a o proba. Au adus-o cu gărzi înarmate și mănuși. Am încercat-o și nu mă încăpea. A trebuit să slăbesc șapte kilograme”, a declarat Kim pe covorul roșu, potrivit Daily Mail. „Eram hotărâtă să mă încape.
Și am reușit”, a adăugat ea.

Starul reality a adăugat că șalul din blană a avut rolul de a ascunde spatele rochiei, pentru că fermoarul nu a putut fi închis.

Fortner a fost unul dintre numeroșii istorici de modă și experți în costume care au criticat decizia muzeului de a-i permite lui Kardashian să poarte o piesă atât de veche și delicată.


„Nimeni nu ar fi trebuit să mai poarte această rochie”, a declarat el luna trecută într-un interviu pentru The New York Post. „Este dificil pentru că ea [Kardashian] este una dintre cele mai influente persoane din lume. Dacă ar fi fost decizia mea, nu aș fi permis acest lucru  datorită importanței acestei piese în istoria culturală a Americii”, a spus istoricul de modă.

Creatorul de modă Bob Mackie, în vârstă de 82 de ani, cel care a realizat schița rochiei, a criticat la rândul său decizia ca starleta să o poarte la Gala Met.

Acesta avea doar 23 de ani atunci când a desenat modelul original al rochiei în timp ce lucra ca asistent pentru creatorul de modă Jean Louis, care a realizat rochia special pentru ca Monroe să o poarte la petrecerea Președintelui Kennedy, în 19 mai 1962.

„Mi s-a părut că este o mare greșeală.
Marilyn era o zieță. O zeiță nebună, dar o zeiță. Era fabuloasă. Rochia a fost făcută pentru ea. A fost creată pentru ea. Nimeni altcineva nu ar fi trebuit să fie văzut în acea rochie”, a spus Mackie într-un interviu pentru Entertainment Weekly.

Foto: Hepta; Instagram/Kim Kardashian; Instagram/Marilyn Monroe Collection
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod