Cum să porți rochiile tricotate iarna aceasta. 5 stiluri pe care să le încerci

Rochiile tricotate reprezintă cea mai bună modalitate de a obține o ținută stylish pe timp de iarnă, care în același timp să fie călduroasă și perfect adaptată temperaturilor scăzute.
În acest sezon se poartă rochiile tricotate minimaliste, care te ajută să creezi outfituri feminine și sofisticate. Poți alege modelele drepte, simple, în aceeași culoare, dar poți opta și pentru materiale tricotate cu model în relief sau rochiile cu dungi. Rochiile tricotate sunt ideale pentru ținutele de birou, mai ales atunci când le asociezi cu accesorii elegante. De la stilul minimalist monocromatic și până la cel retro cu modele vintage de împletituri, rochiile împletite te vor ajuta să obții foarte simplu un look sofisticat, perfect pentru zilele reci.
O rochie tricotată scurtă se va potrivi excelent cu cizmele până la genunchi, iar o rochie lungă, dreaptă, este ideală pentru o ținută office, dacă o asociezi cu o geantă clasică și accesorii simple.
Rochiile cu guler pe gât te protejează de frig în zilele reci, iar pentru un plus de confort termic poți asocia rochiile tricotate cu un dres gros.

Rochie tricotată maxi neagră cu accesorii asortate

 
Dacă preferi stilul minimalist, atunci ar trebui să încerci acest look purtat de fashionista Alexis Foreman. Poarta o rochie maxi neagră pe care să o asociezi cu accesorii în aceeași culoare. Completează cu cercei și bijuterii delicate aurii pentru a adăuga un plus de luminozitate outfit-ului tău.

Rochie tricotată cu dungi și jachetă din piele de oaie

 
Rochiile tricotate cu dungi sunt în tendințe sezonul acesta. Poți opta pentru o astfel de rochie în nuanțe neutre precum bej cu dungi albe.
Completează ținuta cu o jachetă bej din piele întoarsă de oaie și botine negre cu toc. Este o ținută potrivită pentru zi, jacheta călduroasă din piele fiind perfectă pentru a adăuga un plus de confort termic în zilele reci de iarnă.

Rochie tricotată gri și palton asortat

 
Dacă vrei să creezi o ținută office folosind o rochie tricotată, atunci încearcă această asociere de rochie gri cu palton în aceeași culoare. Este un look minimalist pe care îl poți completa cu accesorii feminine precum o poșetă elegantă și pantofi cu toc mic. Ținutele monocromatice alungesc vizual silueta și te ajută să pari mai înaltă. De aceea este un look ideal pentru mignone.
Alege o poșetă cu forme bine definite, care se potrivește cel mai bine stilului office.

Rochie crem tricotată și cizme camel până la genunchi

 
Vei obține o ținută sexy și feminină dacă asociezi o rochie mini de culoare crem cu cizme camel până la genunchi. Rochiile tricotate cu model în relief au un aer vintage și se potrivesc perfect cu zilele friguroase de iarnă. Completează ținuta cu un palton gros sau o haină din imitație de blană. Culoarea neutră a cizmelor va crea efectul vizual de picioare alungite. În același timp, cizmele lungi îți protejează picioarele de frig în zilele cu temperaturi scăzute. O rochie cu guler înalt este mai călduroasă și îți va echilibra ținuta.

Rochie tricotată și curea în talie



O altă variantă de a purta rochiile tricotate este aceea de a le asocia cu cizme până la genunchi sau botine până la glezne, dar și o curea în talie care va echilibra vizual silueta.
Este o modalitate perfectă de a-ți pune talia în evidență și de a părea mai suplă, dacă îți dorești acest lucru. Cureaua în talie este un truc care se potrivește atât pentru rochiile tricotate largi, în stil pulover supradimensionat, cât și celor sexy, mulate.