Sezonul acesta poți încerca numeroase modele de rochii maxi în tendințe, de la cele largi realizate din materiale lejere precum inul sau bumbacul, sau rochiile cu imprimeuri interesante așa cum sunt tie dye, animal print sau cele florale. Iată ce modele de rochii maxi să porți în 2020:
Rochia maxi largă
Una dintre rochiile care se remarcă puternic anul acesta este rochia maxi largă, destructurată, adesea cu mâneci bufante sau umeri voluminoși. A devenit în perioada de izolare piesa reprezentativă a fashionistelor care au inclus-o frecvent în ținutele lor.
Cu cât rochia este mai largă și mai dreaptă, cu atât mai bine. Se poartă modelele simple, care nu au o croială definită.Rochia maxi petrecută
Rochiile petrecute arată excelent și în variantă maxi, având același efect de subțiere a siluetei. Te ajută să-ți definești talia și te fac să pari mai suplă. Rochiile petrecute în partea din față sunt alt microtrend pe care să-l încerci sezonul acesta.
Citește și: 30 de ținute purtate de Sarah Jessica Parker care ne amintesc de Carrie Bradshaw
Citește și: 30 de ținute purtate de Sarah Jessica Parker care ne amintesc de Carrie Bradshaw
Rochia maxi cu imprimeu animal print
Imprimeul animal print este în tendințe de multe sezoane, iar în vara 2020 îl poți purta și sub forma rochiilor maxi.
Alege rochii cu imprimeu leopard, o variantă clasică, sau unele cu imprimeu zebră sau leopard în culori intense precum mov, roz, verde etc.Rochiile maxi cu imprimeuri florale retro
Fie că optezi pentru flori de dimensiuni mici, ce amintesc de rochiile perioadei interbelice, fie că alegi modele în culori puternice, cu imprimeuri florale stilizate inspirate de anii '60-'70, în mod sigur nu vei da greș. Astfel de printuri îți oferă o alură retro interesantă și se numără printre trendurile acestui sezon.
Rochia maxi cu mâneci bufante
Mânecile bufante și umerii voluminoși sunt elemente reprezentative în moda acestui an.
Le vei observa în cadrul topurilor în tendințe, dar și al rochiilor care se poartă în vara aceasta, inclusiv al rochiilor maxi. Spre deosebire de umerii voluminoși întăriți cu burete, specifici anilor '80, avem de-a face acum cu volum realizat numai din material textil. Au un aspect rustic, romantic, și se potrivesc perfect cu rochiile maxi lejere din materiale naturale.