Cum să porți cu stil colanții? 7 outfituri cool

Colanții sunt comozi și versatili, însă trebuie să îi porți corect ca să obții outfituri șic și sofisticate. Descoperă cele 7 combinații câștigătoare ca să nu arăți vulgar!
 
Poți să porți colanții pe stradă, însă trebuie să ai mare grijă la combinațiile pe care le faci. După cum bine știi, ei pot să confere un look vulgar atunci când sunt purtați cu topuri scurte sau mulate, de aceea trebuie să alegi piesele vestimentare cele mai potrivite pentru a obține un look cool, casual sport sau smart casual. 

Colanții negri pot să arate bine cu pulovere supradimensionate în tonuri neutre, cum ar fi gri sau bej.
De asemenea, geaca de piele pusă peste un pulover lung purtat cu o pereche de colanți poate să-ți dea un look interesant. 

În general, trebuie să eviți tricourile și puloverele scurte sau prea strâmte, optând mereu pentru cele supradimensionate și un outfit în straturi.


Cum să porți cu stil colanții? 7 outfituri cool

1. Colanți cu sneackerși albi și palton lung

Poartă o pereche de colanți din piele/imitație de piele cu o bluză neagră lungă și o pereche de sneackerși albi. Un palton negru lung și o geantă din piele întoarsă vor completa un look pentru toamnă.

2. Colanți cu palton modern cu cordon în talie

O pereche de colanți merg de minune cu un palton gri cu cordon în talie pentru o ținută casual sport. O pereche de sneackerși alb cu negru completează ținuta.

3. Colanți cu trenci

Poartă colanții din piele/imitație de piepe cu un trenci clasic, un fular și botine negre cu toc.

4. Colanți cu paltonul tip capă

O pereche de colanți din piele vor arăta excelent cu un palton negru tip capă și botine negre din piele. Efectul este foarte plăcut și vei obține un look șic și rafinat.

5. Colanți cu pulover supradimensionat

Poartă colanții din piele cu un pulover alb supradimensiunat, o eșarfă groasă bej și o pereche de botine negre. 

6. Colanți cu hanorac și geacă bomber

Pentru o ținută sport corectă poți să porți colanții în combinație cu un hanorac gri mai lung, o geacă bomber neagră și adidași alb cu negru. 

7. Colanți cu trenci și cizme de ploaie

În sezonul ploios, o pereche de colanți sunt foarte practici. Poartă-i cu o cămașă lungă din denim, un trenci și o pereche de cizme de ploaie roșii.