Cum să porți botinele cu imprimeu floral, trendul acestui sezon

Deși sunt de obicei asociate cu primăvara, imprimeurile florale sunt o tendință importantă în sezonul toamnă-iarnă 2017. Află cum să porți botinele cu motiv floral
Botinele, ghetele și cizmele sunt perfecte pentru a include printurile cu motive florale și botanice în garderoba ta. Aduc un plus de culoare, dar și de romantism ținutelor tale. Le poți include în numeroase stiluri, de la cel casual, la cel office sau elegant. 

Pentru un look prețios și sofisticat, alege botinele din catifea cu broderie florală. Astfel încălțările vor deveni elementul principal al ținutei tale și vor atrage toate privirile. 

Iată cum să porți botinele cu imprimeuri florale în această toamnă:

Botine cu imprimeu floral și jeanși franjurați

Asociază o pereche de botine cu motive florale și toc înalt cu o pereche de jeanși fără tiv. Aceștia se numără de asemenea printre piesele vestimentare vedetă ale anului și se potrivesc perfect cu o pereche de încălțări pe care vrei să le pui în valoare, așa cum sunt botinele până la gleznă, decorate cu imprimeu sau broderie de inspirație florală și botanică.
Este un stil perfect pentru zi, pe care îl poți asocia cu o cămașă simplă sau chiar cu un tricou.

Catifea și botine cu motive florale

Nici catifeaua nu ar trebui să-ți lipsească din garderobă în sezonul toamnă-iarnă 2017. Acest material cu aspect prețios se poate asorta perfect cu o pereche de botine decorate cu elemente de inspirație florală. Strălucirea discretă a catifelei face o echipă bună cu broderia florală care se regăsește pe aceste încălțări în tendințe.
Asociază botinele cu un sacou sau o rochie din catifea și vei obține un look interesant și sofisticat.

Rochie lungă și botine cu imprimeu floral

Asocierea dintre o rochie cu imprimeu floral și o pereche de botine decorate cu un motiv asemănător se pare că a devenit una dintre pasiunile fashionistelor celebre. Look-ul spectaculos pe care îl obții atunci când realizezi o astfel de asociere atrage fără îndoială toate privirile, fiind un stil perfect pentru un eveniment special care se desfășoară în timpul zilei.

Ținută monocromă și botine cu imprimeu floral

Aceste încălțări statement pot fi folosite și pentru a aduce un strop de culoare unei ținute monocromatice. De exemplu, dacă optezi pentru o salopetă albă de zi, precum modelul Kendall Jenner, asociază cu o pereche de botine cu imprimeu floral în culori intense.
Acestea vor deveni elementul central al ținutei tale. Același lucru îl poți face și atunci când porți o ținută integrală din denim: asortează cu o pereche de botine cu motive florale pentru un look modern.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă