Cum poartă vedetele dresul plasă. 15 ținute din care să te inspiri

La fel ca și dresul sau colanții, dresul plasă are o reputație proastă. De-a lungul timpului am ajuns să-l considerăm ca fiind ieftin, de prost gust sau potrivit numai pentru o ținută de club sau pentru o costumație de petrecere. Dar toate acestea încep să se schimbe treptat, iar vedetele au un cuvânt important de spus.

Câteva celebrități reușesc să schimbe percepția despre dresul plasă și demonstrează că acesta poate fi elegant și rafinat, dacă știi cum să îl porți corect.
Totul se reduce la hainele pe care le porți cu el. De exemplu, alege să porți dresul plasă cu o rochie respectabilă și nu cu un top decupat și blugi scurți, tăiați. 

Pe de altă parte, trebuie să ai în vedere că dresul plasă nu are niciun scop funcțional, ci este doar decorativ, oferind textură. De aceea, și efectul lui este diferit în funcție de model. Dresul plasă cu ochiuri mici și fine are un efect discret și elegant, iar cel cu ochiuri largi și plasă rară are un impact mai mare și efectul este unul statement.

Descoperă cum poartă celebritățile dresul plasă și inspiră-te din ținutele lor.

Gwen Stefani

Gwen Stefani este una dintre celebritățile care poartă cu regularitate dresul plasă. Cântăreața îl include și în ținutele de zi, în asociere cu rochii, fuste și pantofi cu toc.

Gwyneth Paltrow

Cea mai simplă modalitate de a purta un dres plasă este în asociere cu o rochie de tipul little black dress și o preche de pantofi cu toc înalt. Alege un dres plasă fin, cu ochiuri mici, precum cel purtat de actrița Gwyneth Paltrow.

Alexa Chung

Pentru o ținută deosebită de seară, asortează dresul plasă cu o rochie din catifea, o pereche de sandale în nuanță metalică și o haină din blană artificială cu imprimeu leopard.

Sarah Jessica Parker

Pentru un look de-a dreptul festiv, poartă un dres plasă decorat cu cristale, o rochie cu imprimeu și pantofi cu toc. Actrița Sarah Jessica Parker este una dintre cele mai îndrăznețe celebrități în materie de modă, iar această ținută o demonstrează perfect.

Gwen Stefani

Dresul plasă se potrivește foarte bine cu cizmele peste genunchi și rochiile scurte. Gwen Stefani a ales un astfel de look pentru o apariție pe covorul roșu.

Toni Garrn

Vei obține o ținută sexy de petrecere dacă asociezi o rochie de tipul little black dress cu un dres plasă decorat cu cristale. Completează ținuta cu o pereche de pantofi negri cu toc înalt. Modelul Toni Garrn a ales un astfel de look pentru un eveniment.

Paula Abdul

Paula Abdul este o altă vedetă care demonstrează că dresul plasă te poate ajuta să creezi ținute simple și sofisticate. Cântăreața a asociată o rochie dreaptă cu imprimeuri cu un dres plasă și pantofi cu toc.

Vanessa Hudgens

Nu este obligatoriu ca dresul plasă să fie de culoare neagră. Actriță Vanessa Hudgens este exemplul clar care arată că un dres plasă colorat poate completa perfect o ținută complet neagră.

Madonna

Dacă vrei să obții o ținută cu un look retro elegant, atunci îi poți urma exemplul reginei muzicii pop. Madonna a purtat dresul plasă cu o rochie roșie, asortată cu mănuși din plasă și pantofi negri.

Karlie Kloss

O altă variantă excelentă în care poți purta dresul plasă este aceea de a-l asorta cu pantofii. Poți alege culori elegante precum roșu burgund sau grena.

Claudia Schiffer

Fostul supermodel demonstrează că un dres plasă poate arătă perfect în combinație cu o rochie cu imprimeu colorat și o pereche de cizme până la genunchi.

Gwen Stefani

Una dintre fanele dresului plasă, Gwen Stefani reușește sa includă cu succes acest tip de dres în ținutele sale de zi cu zi. Vedeta a purtat dresul plasă cu o rochie cămașă de culoare maro și cizme până la genunchi.

Meghan Trainor

Cântăreața Meghan Trainor a ales să poarte dresul plasă cu o rochie din paiete roșii. O astfele de ținută, purtată de vedetă pe covorul roșu, este potrivită pentru petreceri sau evnimente speciale.

Dianna Agron

Dresul plasă poate fi inclus și într-o ținută de zi, fără să porți tocuri. Actrița Dianna Agron a asortat dresul plasă cu o rochie neagră, cardigan bleumarin și bocanci.

Ashley Greene

Actrița Ashley Greene a inclus dresul plasă într-o ținută interesantă de zi, formată din rochie cu imprimeu floral, jachetă din piele și bocanci.

MAI MULT DESPRE: stil, vedete, moda, tinute, dres plasa