Sincer, e o intrebare extrem de complicata. Cu totii citim povesti de viata, vedem filme cu retete de succes, dar nici povestea nici filmul, nu pot fi decat cel mult un ghid de calatorie.
Eu nu cred intr-un stereotip sau o regula care te poate duce undeva (cu atat mai putin in moda). Aceasta meserie iti da posibilitatea sa nu ai reguli, sa calci cum vrei, sa modifici tabuuri si sa grabesti pasul.
Extrapoland, povestea poate fi simpla sau extrem de alambicata, ideea e sa fie spusa intr-un mod cat mai parolist.
Eu cred ca trebuie sa ai o dorinta simpla de a fi tu insati, undeva pe reverul unei haine... puterea de a depasi ostacole majore sau minore, fruntea sus mereu. Sa-ti spui ca esti bun, sa simti ziua de maine, mai precis sa fii sigur ca si tu ai o stea norocoasa.
Cu siguranta vine povestea aceea, o stii, cu munca pe rupte, constientizarea limitelor, doi pasi inainte unul inapoi, gandurile acelea: povestea mea o sa aiba happy-end.
In moda trebuie sa existe acel ceva, atat de relativ incat vesnic trebuie reinventat.
Eu traiesc impacata cu mine. Din punctul meu de vedere cred ca am facut alegerea castigatoare. Bineinteles, nu tot timpul pot sa fac ce vreau, trebuie sa traiesc si din pacate asta nu se intampla intr-o lume perfecta.
Totul este sintetizat in concret, un concret al unei generatii prea obosite de net, nou si idoli virtuali.
Dar, fiecare dimineata, atunci cand macar jumatate de zi poti face ceea ce iti doresti, e insorita. Moda e o stare de spirit, iar daca tu, intr-o dimineata cu soare, poti cu siguranta sa daruiesti si celorlalti lucruri frumoase, candoarea culorilor asezate cum trebuie.
Hainele trebuie facute din instinct, altfel aceasta indeletnicire nu functioneaza. Marketingul este ceva colateral.
Moda este schimbare, iar oamenii care o fac trebuie sa fie mereu pregatiti pentru ea. Fiecare rochie are o clipa a ei, de obicei cea prezenta viitorului ei este catalogat drept vintage. Sa faci pasi inainte, obligatoriu tot inainte, cat mai mari, asta este esenta unui designer vestimentar al sec. XXI.
As putea sa va povestesc o mie de lucruri despre mine, nimic fabulos. Nu sunt obsedata de perfectiune, de fapt nu sunt obsedata decat de: pantofi, inele cu pietre mari, carti de calatorie, sticlute de parfum vechi, insule, negru antrocit, filme, Chanel, Paris, ciocolata...
Sunt extrem de curioasa in legatura cu orice. Ma enerveaza ipocritii si oamenii aparent blazati. Nu sunt ciudata mai mult decat este necesar si nu beau decat apa Evian.
As putea sa vorbesc despre haine, creatori, fascinatia pe care o aduc in viata noastra, cred ca as putea sa nu ma opresc niciodata, pentru ca, primele mele amintiri constiente se leaga de un caiet de matematica ce continea in mare parte schitele unor rochii.
Aici cred ca a inceput povestea mea, in primele ore de matematica, mi-am constientizat prioritatile. La ora aceea probabil nu era un lucru bun. Intrebarile majore, esentiale le-am pastrat pentru orele de Drept Roman in care adagiile erau inlocuite cu fuste, bluze, pliseuri. Atunci am stiut ca asta o sa fie.
Nu poti sa te gandesti la pantofi cu toc stilletto intr-o sala de tribunal. In sala de judecata nimic nu poate fi reinterpretat dupa o tema trecuta, totul cere responsabilitate si cu siguranta daruire. Altfel de daruire.
Ma intreaba cineva: de cati bani trebuie sa dispui pentru a-ti dezvolta o astfel de afacere?
Habar n-am!
Poti sa incepi cu un ac, ata si rochia bunicii... Trebuie sa stii cum sa o tai. Galliani a inceput cu retro-vintage, una dintre temele lui preferate. Poti sa ai o idee, sa faci o rochie, un sal, ceva magnific care sa-ti aduca totul la picioare dintr-o data... sau poti cheltui enorm, dupa politici de marketing genial fara rezultate pozitive.
Alegerea ideala nu cred ca exista, exista doar drumuri pe care ne ghidam singuri cu daruire si credinta in propriile forte.
"Nu va temeti de perfectiune! N-o s-o atingeti niciodata!", spunea Salvador Dali.
|
|
de Mihaela Drafta creator de moda |