Suntem în perioada anului în care petrecerile, întâlnirile de familie și mesele festive se țin lanț. În mod sigur te întrebi care sunt cele mai potrivite ținute pentru Crăciun sau Revelion. Indiferent de stilul tău vestimentar și de preferință, o rochie rămâne întotdeauna o opțiune clasică pentru perioada Sărbătorilor. Este vorba despre rochia roșie elegantă, care se asortează perfect cu atmosfera festivă.
Se poate spune fără exagerări că roșul este culoarea emblematică a sezonului toamnă-iarnă 2017/2018. Este una dintre culorile aflate în tendințe, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din garderoba ta în această iarnă.
Iar cea mai bună parte este aceea că nuanțele intense de roșu se potrivesc oricui, indiferent de tonul pielii. Este o culoare care arată excelent în fotografii, astfel că devine alegea perfectă pentru ținutele de petrecere.Pentru un eveniment de zi, așa cum este o masă festivă alături de prieteni și familie, poți opta pentru o rochie roșie tricotată, asortată cu o pereche de cizme, botine sau pantofi cu toc. Dar pentru petrecerile de Crăciun sau Revelion, dar și pentru evenimente speciale, alege o rochie roșie elegantă. Iată care sunt cele mai potrivite accesorii pentru rochiile roșii:
Păstrează simplitatea
O rochie roșie este în sine o piesă vestimentară statement. Prin urmare, atunci când alegi să porți una trebuie să o lași să "strălucească".
Din acest motiv trebuie să accesorizezi cât mai puțin posibil, pentru ca rochia ta să rămână elementul central al ținutei. Optează pentru bijuterii și accesorii delicate, în nuanțe discrete, neutre.Rochie roșie și accesorii negre
Combinația de roșu și negru este una clasică. Nu vei da greș dacă alegi să porți o rochie roșie elegantă cu o pereche de pantofi stiletto negri și un clutch roșu sau negru. De asemenea, o rochie roșie casual se va potrivi excelent cu o pereche de botine negre cu toc sau cizme negre peste genunchi.
Rochie roșie și bijuterii aurii
Nimic nu inspiră mai bine atmosfera festivă decât combinația de roșu și auriu. Bijuteriile aurii au făcut întotdeauna o echipă bună cu o rochie roșie, indiferent de materialul, croiala sau stilul acesteia.
Cerceii delicați, brățările subțiri și colierele din lănțișoare aurii în cascadă se numără printre bijuteriile în trend care se vor asorta perfect cu o rochie roșie.Rochiile roșii și sandalele nude
Vedetele apelează des la această combinație de succes: o rochie roșie elegantă și o pereche de sandale nude cu toc, pentru o ținută demnă de covorul roșu. Este un stil pe care îl poți purta la cinele festive și la petrecerile fastuoase desfășurate de Crăciun sau de Revelion.
Rochie roșie și pantofi roșii
Dacă vrei să obții fără prea mult efort o ținută foarte sexy pentru petreceri, atunci încearcă stilul monocromatic roșu. O pereche de pantofi stiletto roșii, din piele lăcuită, arată uimitor în asociere cu rochia ta "little red dress".
Este alegerea ideală pentru petrecerea de Revelion alături de prieteni.
Posteaza comentariu