Sezonul primăvară-vară 2020 ne aduce numeroase trenduri interesante în materie de rochii: de la modele feminine și delicate, la cele colorate și sporty, minimaliste sau îndrăznețe. În mod sigur vei găsi stilul care te reprezintă cel mai bine sezonul acesta.
Prezentările de modă de la New York, Milano, Londra sau Paris au adus în prim-plan trenduri de rochii ușor de purtat, pe care le vom putea observa tot mai des în primăvara aceasta. Zimmermann, Tibi și Marc Jacobs au avut în comun o rochie casual pe care numeroase femei o vor iubi: rochia tricotată cu dungi colorate.
Mânecile bufante, care par să le fascineze pe cele mai multe fashioniste în ultima vreme, nu dispar nicăieri sezonul acesta, ba din contră, devin un trend și mai important. Prabal Gurung, Valentino și Louis Vuitton le-au inclus în colecțiile lor pentru primăvară-vară 2020.
Lumea modei pare să aibă o obsesie față de nostalgia vremurilor apuse.
Modelele și croielile inspirate de anii '80 se impun în tendințele acestui an, fiind observate în cadrul unor colecții precum Oscar de la Renta, Michael Kors și Giambattista Valli.Și rochiile din piele au un cuvânt important de spus în acest sezon. Bottega Veneta, Salvatore Ferragamo și Tod's ne demonstrează că rochia din piele poate fi alegerea minimalistă perfectă, fie că preferi tonuri neutre sau culori electrice. Iată ce rochii se poartă în primăvara 2020:
Rochiile cu dungi, tricotate
Rochiile tricotate cu dungi au fost incluse în numeroase colecții pentru sezonul primăvară-vară 2020 și le-am putut vedea în diferite variante, de la dungi late în culori intense și până la dungi delicate sau în stil ombre. Este rochia perfectă pentru o ținută casual confortabilă, pe care o poți purta cu pantofi sport, dar și cu tocuri și sacou dacă vrei să o incluzi în ținutele office.
Rochiile din piele
Fie că preferi look-ul minimalist, fie că îți plac modelele și culorile îndrăznețe, rochia de piele este cea mai bună modalitate de a obține ținute statement în această primăvară.
Croielile variază de la cele de tip rochie cămașă, rochie mini cu mâneci bufante sau rochii strânse pe corp. Indiferent ce alegi, păstrează accesoriile la un nivel minim, pentru că rochia va fi vedeta ținutei tale.Rochii cu mâneci bufante
Mânecile bufante se numără printre elementele cheie ale acestui sezon, de la mâneci masive în stil prințesă și până la modele delicate, romantice. Fie că alegi o rochie cu mâneci bufante într-o culoare intensă, un ton neutru sau un imprimeu interesant, menține restul look-ului într-un ton minimalist, cu puține accesorii. Poți purta rochiile cu mâneci bufante și cu pantofi sport, dacă vrei să creezi un contrast de stiluri nonconformist.
Rochii în stilul anilor '80
Umerii proeminenți, mânecile bufante, volanele și imprimeurile colorate sunt numai câteva dintre simbolurile anilor '80 care revin sub forma rochiilor în tendințe pentru acest sezon.
Le poți purta cu tocuri colorate și bijuterii cu cristale pentru o ținută statement de seară sau pot fi accesorizate discret, pentru o ținută interesantă de zi.Rochii cu buline
Bulinele polka au fost în trend în urmă cu câteva sezoane și se pare că și-au făcut iar loc printre cele mai importante tendințe. Sezonul acesta vom observa buline în culori deschise și rochii cu modele vintage, dar și printuri grafice ce includ buline, pentru un efect modern și original.
Imprimeuri în stilul anilor '60
Un alt trend retro care își face simțită prezența în 2020 este cel al imprimeurilor inspirate de anii '60. De la printuri florale care amintesc de canapeaua bunicii și până la imprimeuri intens colorate în stil caleidoscop, acest trend este ideal pentru cele care preferă stilurile îndrăznețe și imprimeurile puternice.
Posteaza comentariu