Toamna este un anotimp popular pentru nunți, probabil datorită temperaturilor plăcute și a culorilor naturale care sunt excelente pentru ședințe foto de basm. Pe de altă parte, se termină perioada concediilor și toată lumea este disponibilă pentru a petrece alături de tinerele cupluri. În țara noastră, tradiția era ca nunțile să se țină întotdeauna toamna pentru ca părinții mirilor să adune roadele câmpului, să facă vinul și să aibă resursele necesare pentru a pregăti toate preparatele servite la o nuntă tradițională. În prezent, însă, nunțile pot fi organizate oricând, cu excepția perioadelor de post. Dar numeroase persoane încă mai respectă tradiția de a programa nunta în toamnă.
Prin urmare, dacă ai cel puțin un astfel de eveniment în acest sezon, alegerea ținutei ar putea să-ți dea bătăi de cap.
Dar nu este chiar atât de dificil. Este important să ții cont de tipul nunții la care participi. Invitația îți poate oferi câteva indicii cu privire la rochia pe care să o alegi. Dacă nunta are loc în aer liber, acesta fiind un trend tot mai important în ultimii ani, alege o rochie ceva mai relaxată, elegantă și în același timp comodă. Pentru o nuntă de zi, optează pentru culori mai deschise și materiale fluide. Iar pentru o nuntă care are loc noaptea, într-un restaurat deosebit de elegant, atunci poți alege rochii sofisticate, lungi, din materiale care oferă o alură misterioasă și sexy precum catifea, saten sau dantelă.În ceea ce privește culorile pentru o ținută de nuntă care are loc toamna, opțiuni interesante sunt tonurile care amintesc de bijuterii, precum roșu rubin, albastru safir, verde smarald și galben citrin. Asociază aceste culori cu materiale textile ce oferă o strălucire discretă și inspiră rafinament așa cum sunt catifeaua, satinul sau mătasea.Dacă ești invitată la mai mult de o nuntă în acest sezon, poți apela la un truc eficient pentru a arăta impecabil la fiecare eveniment și în același timp de a economisi bani.
În loc să-ți cumperi rochii costisitoare pe care să le poți de două trei ori de-a lungul timpului, închiriază o rochie. Te va costa mai puțin și îți vei permite să porți orice îți dorești.Rochie cu imprimeu floral
Rochiile cu imprimeuri florale pe un fond închis se poartă în sezonul toamnă-iarnă 2019. Sunt o variantă a rochiilor înflorate de vară, adaptate perfect pentru sezonul rece. O croială de tip kimono se potrivește foarte bine cu un astfel de imprimeu. Vei obține un look boho interesant.
Rochie din catifea
Catifeaua a avut o revenire spectaculoasă în urmă cu câțiva ani, iar de atunci se menține puternic în tendințe și revine cu regularitate în trend în special în sezonul rece. O rochie din catifea este alegerea perfectă pentru o nuntă. Acest material oferă un rafinament greu de egalat, iar nuanțele misterioase precum grena, bleumarin, verde închis, mov sau galben amplifică acest aspect prețios.
Rochie din dantelă
Dantela nu se demodează niciodată.
Dacă vrei să investești într-o rochie elegantă de seară pe care să poți purta de nenumărate ori de-a lugul anilor, atunci optează pentru o rochie din dantelă. Rochia „little black dress”
Acest de tip de rochie este o piesă vestimentară de bază din garderoba oricărei femei. Dacă îți dorești o astfel de rochie care să aducă și un element de originalitate, optează pentru o rochie puțin mai scurtă în partea din față și mai lungă la spate.
Rochia cu un umăr gol
Rochiile elegante cu un umăr gol au devenit tot mai populare în acest an. Alege modele strânse pe corp, care îți pun silueta în valoare și completează look-ul cu o coafură complementară așa cum este părul dat o parte sau un coc la spate..
Rochia de tip furou, din satin
Rochiile tip furou au devenit o adevărată obsesie pentru cele mai multe fashioniste.
Sunt purtate ziua, fiind incluse în moduri originale în ținutele casual, dar adevărata lor frumusețe este dezvăluită când sunt purtate la evenimente speciale. Rochiile din satin sunt sexy și elegante, strălucirea discretă a materialului oferind un aer prețios ținutei.