Primavara, vremea se arata a fi destul de schimbatoare. La fel si tendintele, care se modifica tot mai repede. Este normal ca ti se intampla sa fii bulversata uneori: ce ar trebui sa-ti achizitonezi? Sau la ce ar trebui sa renunti? Credinciosul barometru al modei are raspunsul intrebarilor tale.
Adoram... tocurile inalte
Categoric, au facut adevarate "ravagii" pe podiumurile de prezentare din intreaga lume. Nici un creator nu i-a scapat din vedere, ba dimpotriva. Pantofi sau sandale, tocul inalt nu trebuie sa lipseasca in acest sezon. Poate ca nu este cea mai comoda incaltaminte, insa vei privi lumea "de la inaltime" si vei avea o statura maiestuoasa si... foarte moderna!
Iubim... camasile stil cowboy
Tinand cont de succesul inregistrat la public de pelicula "Brokeback Mountain", nu ar trebui sa ne mire ca aceste camasi au intrat in forta in randul celor mai apreciate piese vestimentare ale momentului. Insa nu este recomandat sa o asortezi cu palarie de cowboy. Ceea ce ai nevoie este o pereche de blugi si o pereche de ghete - evident, cu tocul inalt!
Ne plac... trenciurile
Daca ne uitam pe fereastra, vedem ca e soare si, firesc, ne imbracam mai subtire. A venit primavara, nu-i asa? Poate ca nu. Peste cateva ore, incepe sa ploua si sa bata vantul. Ah, si noi nu suntem imbracate adecvat... Chiar nu? Daca alegem un trenci, intemperiile atmosferice nu ne vor lua prin surprindere. Si nu-ti face griji, este inca modern.
Ramas bun... parului impletit in coada
Aici se impune o precizare. Intr-adevar, parul impletit nu mai este modern, insa cu o singura exceptie: aduna-l in crestet, orienteaza-l intr-o parte si impleteste-l. Acest stil de coafura este chic si in tendinte. Insa numai aceasta! La vara, cand caldura va deveni insuportabila, prinde parul intr-o "coada de cal" si leag-o cu o esarfa in culori vii. Simplu si, in acelasi timp, sofisticat.
Adio... gentilor speciale pentru catei
Bine, stim: in urma cu doi-trei ani, erau foarte moderne. Nu stim insa si din ce motiv. Nu e deloc ceva dragut, dimpotriva, este un act de cruzime la adresa bietelor animale. Cateii trebuie plimbati, nu folositi pe post de accesoriu. Sa speram ca n-ai avut aceasta idee.
Scapa de... ochelarii de soare mici
In sezonul actual, sunt foarte moderni ochelarii de soare mari. Vreau sa spun, chiar foarte mari. Iti acopera o treime din chip? Perfect. Tocmai aceasta este si ideea. Feminitate si mister...
Ce ne indica barometrul tendintelor din acest sezon?
De Greta Harja
Posteaza comentariu