Dar există reguli stricte în ceea ce privește purtarea lui. Descoperă ce dresuri nu trebuie să porți cu botine negre.
Botinele negre sunt piese de bază din colecția oricărei femei. Sunt încălțări pe care le poți purta atât cu rochii și fuste, dar și cu pantaloni, în special jeanșii skinny.
În sezonul rece, asocierea dintre o fustă sau rochie și botine este una des întâlnită pentru că te ajută să obții un look feminin, elegant sau sexy. Dar cum îți protejezi picioarele de frig în zilele friguroase? Ei bine, dresul este soluția salvatoare. Deși nu mai este la modă de ani buni, dresul începe treptat să redevină un accesoriu important din garderoba oricărei femei, în special în sezonul rece.
Kate Middleton este una dintre celebritățile care a contribuit la restabilirea reputației dresului. Ducesa de Cambridge este nevoită să poarte dres la orice apariție publică, indiferent de anotimp sau vreme. aici cum să porți corect dresul și ce reguli să respecți.
Este una dintre regulile impuse femeilor din familia regală, iar Regina Elisabeta a II-a se pare că ține cu orice preț ca această regulă să fie respectată. Faptul că soția Prințului William reușește să arate impecabil la fiecare apariție publică deși este nevoită să poarte dres este un exemplu clar că atunci când știi cum să-l asociezi corect, acesta poate deveni un aliat important pentru ținutele tale. Citește Iată ce dresuri nu trebuie să porți cu botine negre:
Botine negre și dres alb
Dresul alb nu te avantajează niciodată, indiferent ce ai purta. Dacă îți amintești cum arată picioarele tale primăvara, după luni întregi în care ai purtat numai pantaloni lungi, atunci îți poți da seama care este efectul dresului alb asupra picioarelor tale. Această piesă vestimentară îți face picioarele să pară acoperite cu var și în același timp amplifică volumul, ceea ce înseamnă că picioarele tale vor părea mai groase.
Iar dacă asociezi dresul alb cu botine negre, îți scurtezi vizual picioarele, care vor părea că se termină brusc, acolo unde încep botinele negre.Bineînțeles, dacă ești o fashionistă experimentată și știi exact cum să faci purtabile chiar și cele mai neașteptate combinații, atunci nimic nu te poate opri să incluzi dresul alb în ținutele tale.
Botine negre și dres colorat
Un alt look dificil de purtat este cel al botinelor negre asociate cu un dres într-o culoare pastelată. Dacă dresurile în culori închise precum roșu burgund, maro, bleumarin, verde închis etc. mai au o șansă când vine vorba de asocierea cu botine negre, cele în culori deschise nu sunt deloc recomandate. Iar motivul este același ca în cazul dresului alb: creează efectul vizual de picioare scurte și în mod sigur nu îți dorești asta.
Botine negre și dres lucios
Orice tip de culoare și model ai alege pentru dresul tău, evită-le pe cele lucioase. Efectul de picioare lucioase este unul nedorit și se numără printre motivele pentru care femeile au renunțat în ultimii ani la purtarea dresului.
Acel luciu cu aspect sintetic amintește de moda anilor '80 și '90, iar deși unele trenduri din prezent sunt inspirate de acea perioadă, dresul lucios nu se numără printre ele.Ce dresuri să porți cu botine negre
Dres negru și botine negre
Cea mai sigură alegere în materie de dresuri potrivite pentru botinele negre este, bineînțeles, dresul negru. Avantajele sale sunt de necontestat. În primul rând, culoarea neagră a dresului este continuată de botinele negre, ceea ce îți alungește vizual picioarele. Vei obține iluzia optică de picioare lungi, iar dacă faci această asociere cu o fustă mini, efectul este amplificat. Poți alege atât dresul negru mat, gros, potrivit pentru zilele friguroase, dar și dresul negru subțire, semitransparent, care îi oferă o alură sexy ținutei tale.
Botine negre și dres de culoarea pielii
În acest caz, secretul este să imiți perfect aspectul pielii. Alege un dres foarte subțire, fără luciu, care are o culoare apropiată de cea a pielii tale.
Scopul este să porți dres, dar fără ca ceilalți să realzeze acest lucru dacă nu se uită cu atenție. Kate Middleton a devenit expertă din acest punct de vedere și te-ai putea inspira din ținutele sale.
Posteaza comentariu