Ce costume de baie să porți dacă ai sânii mici. 5 modele

Ce costume de baie să porți dacă ai sânii mici. 5 modele

Un costum de baie care te avantajează cu adevărat te face să te simți foarte bine în pielea ta. Află ce modele să porți dacă ai sânii mici
Nu este niciodată simplu să-ți cumperi un nou costum de baie, indiferent de forma corpului sau de mărime. După ce ai stat toată iarnă ascunsă sub straturi groase de haine, parcă nu te simți în largul tău să probezi costume de baie. Dar ca să pleci la plajă cu încredere, este necesar să găsești acel costum în care te simți excelent. Iar dacă ai sânii mici, poți alege numeroase modele de costume de baie care să te avantajeze. Spre deosebire de femeile cu sânii mari, care au nevoie în primul rând de o susținere bună, poți opta pentru orice tip de model care să ofere un plus de volum în zona bustului.
Iată ce stiluri te avantajează cel mai mult dacă ai sânii mici:

Costum de baie din două piese diferite

Nu este obligatoriu ca un costum de baie să fie format din două piese identice. Un truc foarte simplu de a atrage atenția către anumite zone și de a le estompa pe altele este jocul de imprimeuri și culori. Culorile deschise și imprimeurile puternice atrag privirea, fiind perfecte pentru a pune în valoare o parte a corpului, în timp ce materialele simple și culorile închise estompează zonele pe care vrei să le camuflezi.
De aceea, dacă vrei să atragi atenția asupra bustului este de preferat să alegi un sutien în culori intense și imprimeuri bogate.



Sutien cu volane

Toate detaliile care aduc un plus de volum în zona bustului sunt o alegere bună pentru femeile cu sânii mici. Un sutien de tip bustieră, cu volane, va crea foarte simplu impresia unui bust voluminos. Poți opta și pentru unul cu franjuri, funde sau alte detalii interesante care creează volum.



Cupe push-up

Așa cum probabil ai descoperit deja, sutienele cu cupe push-up fac adevărate minuni pentru un bust mic. Te poți folosi de acest avantaj și în ceea ce privește costumul de baie, pentru că vei găsi o mulțime de modele care au astfel de cupe.
Îți pun foarte bine sânii în evidență și adaugă un plus de volum.



Costum dintr-o singură piesă

În mod paradoxal, costumele de baie cu decolteu adânc arată foarte bine atunci când sunt purtate de femeile cu sânii mici. Creează un efect interesant, atragând atenția asupra bustului, fără a părea vulgar. 



Costum de baie cu bustieră

Nu este neapărat nevoie să poți un sutien la plajă, ci poți opta pentru un costum de baie cu top bustieră. Acestea sunt foarte comode și se potrivesc perfect femeilor cu cânii mici. Pentru că nu ai nevoie de prea multă susținere poți purta o bustieră fără bretele, care îți va permite să te bronzezi uniform.
Detaliile care adaugă volum, așa cum sunt volanele, franjurii, șnururile sau fundele sunt ideale pentru un top de tip bustieră.



Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod