Ea a fost criticată la apariția primelor fotografii din cadrul campaniei pentru că a purtat un „diamant de sânge”, piatră prețioasă obținută prin metode controversate din minele din Africa de Sud.
Gestul său este cu atât mai bizar cu cât în urmă cu puțin timp s-a declarat „dezamăgită și furioasă” că a purtat fără să știe un diamant cu istorie sângeroasă.
Citește și: Fiul cel mic al lui Michael Jackson, apariție rară la TV. Blanket a vorbit despre tatăl său și despre protejarea mediului
În imaginile publicate de casa de bijuterii de lux, Beyonce poartă din nou imensul diamant galben la gât.
Diamantul Tiffany a fost descoperită în Africa de Sud în anul 1877 și înainte de Beyonce a fost purtat de alte trei femei celebre - Mary Whitehouse, Audrey Hepburn și Lady Gaga. Valoarea sa este de 30 de milioane de dolari, potrivit estimărilor Tiffany & Co.
Mary Whitehouse a fost prima care l-a purtat după ce diamantul a fost inclus într-un colier, la Gala Tiffany Feather Ball din anul 1957.
Audrey Hepburn a purtat colierul cu diamant galben în imaginile de promovare ale filmului „Breakfast At Tiffany's”.Deși este prima femeie de culoare care poartă piatra prețioasă rară, Beyonce a fost aspru criticată pentru acest lucru.
Diamantul galben a fost descoperit într-o mină colonială din Kimberley, Africa de Sud, în anul 1877 - într-o perioadă în care țara era o colonie britanică. Minerii care scoteau diamantele erau predominant bărbați de culoare, supuși unor condiții îngrozitoare de muncă, pentru care primeau sume infime.
Potrivit unei surse apropiate de Beyonce, cântăreața nu a știut istoria controversată a diamantului când l-a purtat prima dată și a fost revoltată de faptul că nu i-au fost oferite mai multe informații despre trecutul pietrei prețioase.
„Beyonce este conștientă de criticile apărute și este dezamăgită și furioasă că nu i s-a adus la cunoștință istoria acestuia”, a dezvăluit sursa pentru The Sun.
„Ea a crezut că toate detaliile au fost analizate, dar acum realizează că diamantul în sine a fost trecut cu vederea”, a mai spus sursa.
Diamantul a fost descoperit în De Beers, din mina Kimberley din Africa de Sud, într-o perioadă în care minerii de culoare erau obligați să muncească în condiții oribile.
Condițiile de muncă erau periculoase și numeroși mineri și-au pierdut viața în mină.
Nici condițiile de trai din afara minei nu erau mai bune. 1144 de muncitori și-au pierdut viața din cauza bolilor și accidentelor în perioada 1897-1899, potrivit Daily Mail.Un diamant de conflict, cunoscut și ca diamant de sânge, este o piatră prețioasă care a fost scoasă la suprafață și vândută pentru a asigura fonduri în acțiuni antiguvernamentale, după cum este definit de Națiunile Unite.
Însă termenul se aplică și în cazul pietrelor prețioase care au fost scoase la suprafață de persoane care au fost supuse unor condiții inumane de lucru, precum cele îndurate de minerii de la mina Kimberley, de unde provine și diamantul galben purtat de Beyonce.
Istoria diamantului a dus la apariția multor critici la adresa cântăreței și a casei de bijuterii, mulți useri de pe rețelele de socializare fiind indignați de faptul că diamantul este purtat în continuare, în special de o femeie de culoare.
„Piatra prețioasă trebuie expusă într-un muzeu în care să i se explice istoria, nu purtată peste tot”, a scris un user pe Twitter.
„Nu este doar 'un colier', ci este un diamant de sânge care a fost scos dintr-o mină cu prețul sângelui vărsat de sud-africani.
Dacă nu își făceau norma, mâinile și picioarele le erau mutilate sau erau pur și simplu uciși”, a scris o altă persoană.Diamantul, care valorează 30 de milioane de dolari potrivit estimărilor Tiffany & Co, a fost cumpărat de Charles Lewis Tiffany, fondatorul casei de bijuterii, pentru suma de 18000 de dolari în anul 1878, la un an după ce a fost descoperit.
Foto: Hepta; Instagram/Beyonce