Beyonce, noua imagine a Tiffany & Co: A pozat alături de Jay-Z, purtând celebrul diamant galben Tiffany în valoare de 30 de milioane de dolari

Beyonce a devenit alături de soțul său, rapperul Jay-Z, imaginea casei de bijuterii Tiffany & Co.
Noua campanie de promovare este inspirată de personajul Holly Golightly din „Breakfast at Tiffany's”, interpretat de Audrey Hepburn, iar Beyonce poartă o rochie neagră și pozează precum faimoasa actriță.

Cântăreața în vârstă de 39 de ani poartă celebrul diamant galben Tiffany de 128.54 de carate, fiind cea de-a cincea femeie care a purtat piatra prețioasă de-a lungul timpului.


Beyonce a postat câteva imagini pe contul său Instagram și a atras numai cuvinte de laudă din partea fanilor. Ea a purtat o rochie neagră de tip little black dress, strânsă pe corp și cu inserții din material transparent, completată de mănuși din plasă.
A avut părul prins într-un coc elegant, cu șuvițe libere care îi încadrau chipul.

Citește și: 15 ținute haute couture purtate de vedete, care arată complet diferit pe modele la prezentările de modă


Soțul său, rapperul Jay-Z arată la fel de elegant într-un costum negru, cu cămașă albă și papion.

Elementul central al campaniei de promovare este diamantul Tiffany, pe care Beyonce l-a purtat la gât și care a fost mutat la spate atunci când starul american stătea cu fața spre soțul său și cu spatele la cameră.


Diamantul galben imens a fost descoperită în Africa de Sud în anul 1877 și înainte de Beyonce a fost purtat de alte patru femei celebre- Mary Whitehouse, Audrey Hepburn, Lady Gaga și Gal Gadot. Valoarea sa este de 30 de milioane de dolari, potrivit estimărilor Tiffany & Co.

Mary Whitehouse a fost prima care l-a purtat după ce diamantul a fost inclus într-un colier, la Gala Tiffany Feather Ball din anul 1957.
Audrey Hepburn a purtat colierul cu diamant galben în imaginile de promovare ale filmului „Breakfast At Tiffany's”.


Lady Gaga a atras toate privirile la Gala Premiilor Oscar din anul 2019, când a purtat faimosul diamant, inserat într-un nou colier. Gal Gadot a purtat colierul cu diamant galben pentru filmul „Death On The Nile”, care va fi lansat anul viitor.


Diamantul a fost inclus într-un colier în anul 2012, pentru a marca cea de-a 175-a aniversare a Tiffany & Co.

În ciuda faptului că numai câteva staruri au avut ocazia de a proba celebrul diamant, ședința foto cu Beyonce și Jay-Z marchează prima ocazie în care diamantul a fost inclus într-o campanie de promovare a companiei.

„Ea este cea mai bună cântăreață din lume și el este cel mai bun rapper din lume.
Iar noi suntem cea mai bună companie de bijuterii din lume, corect? Prin urmare ne-am reunit cu toții pentru a produce această campanie”, a declarat Alexandre Arnault, vicepreședintele executiv al Tiffany & Co. pentru Yahoo Life.

„Ne-am dorit să fie văzuți așa cum nimeni nu i-a văzut până acum. Ne-am dorit să mergem în culise și să surprindem acele momente intime care sunt atât de dificil de văzut și de găsit. Veți vedea magia iubirii dintre ei. Este ceva incredibil. De asemenea, și fiica lor a fost pe platoul de filmare și apare într-una dintre filmări. Veți vedea legătura specială pe care o au cu toții, împreună”, a adăugat Arnault, citat de Daily Mail, vorbind despre un scurt film realizat în timpul ședinței foto, care va fi lansat odată cu campanie de promovare, pe 2 septembrie.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod