Elasticele de păr
Elasticele de păr îmbrăcate în material textil, în stilul celor purtate în anii '80 au fost observate în colecțiile Balenciaga pentru 2018, dar și în propunerile Urban Outfitters.
Micropoșetele cu baretă lungă
Gențile foarte mici, de dimensiunea unui portofel, și cu baretă lungă care îți permite să le porți pe umăr vor fi peste tot în 2018.
Paietele și materialele strălucitoare
Strălucirea va fi la modă în 2018. Nu te teme să incluzi în ținutele de zi haine și accesorii acoperite cu paiete sau materiale textile cu o strălucire metalică.
Pantalonii trei sferturi cu croială largă
Încearcă acest tip de pantaloni care au ca inspirație moda anilor '70. Îi poți purta cu ghete cu toc înalt, dar merg la fel de bine și cu teniși sau pantofi sport.
Culoarea lavandei
Rozul pastel a dominat anul 2017, dar în 2018 Pantone a declarat Ultra Violet drept culoarea anului. Astfel că vom vedea peste tot nuanțe de violet lavandă, un ton mult mai deschis al acestei culori.
Denimul
"Denim mania" continuă și în 2018. Piesele vestimentare din denim vor acapara lumea modei anul acesta, sub forme variate, de la jeanși, cămăși, rochii, fuste sau chiar accesorii.
Pantalonii în carouri
Materialul în carouri, de tipul celebrului tartan scoțian, va fi de asemenea un trend important al anului 2018. Iar pantalonii cu astfel de model sunt ideali pentru un look relaxat de zi.
Imprimeurile florale îndrăznețe
Este vorba despre imprimeuri masive, în culori intense, care atrag toate privirile. Este un trend inspirat tot de moda fascinantă a anilor '70.
Sacoul
Un sacou cu o croială perfectă, dintr-un material de foarte bună calitate, ar trebuie să fie o prezență obligatorie în garderoba ta, indiferent de tendințe. Și în 2018 acesta este o piesă de rezistență.
Cămășile cu dungi verticale
Un trend inspirat de stilul anilor '90, pe care îl vom putea observa destul de mult în 2018. Poartă cămașa cu dungi peste un tricou alb dacă vrei să pui și mai mult în evidență inspirația anilor '90.
Imprimeurile de camuflaj
Materialul cu print camuflaj și piesele vestimentare inspirate de stilul militar revin în prim-plan în acest an. Poartă cămășile cu aceste motive sau pantalonii largi, asortați cu tocuri.