Modă. Ce au purtat vedetele la Gala Premiilor Gopo. Analiza ţinutelor

Gala Premiilor Gopo (numite în onoarea reputatului cineast român, al cărui faimos omuleț dă formă trofeelor evenimentului)  a reuși să devină, pe parcursul celor 10 ediții, un eveniment  plin de strălucire și glamour, asemenea echivalentelor din Franța (Cesar), Marea Britanie (BAFTA), Spania (Goya), Suedia (Guldbagge). 
 
La noi sunt numite chiar „Oscarurile românești”, iar unele apariții pe covorul roșu de anul acesta au onorat  această sintagmă, prin note de eleganță, culori vibrante și magia pe care le-au adus pe covorul roșu.
Altele, dimpotrivă, au fost un dezastru.

Paula Pavel, Beauty Adviser român, care se împarte între Hollywood și România, a urmărit evenimentul şi a analizat ţinutele invitatelor, acordând note, în exclusivitate pentru cititoarele eva.ro.
 
Iată ce spune stilista:
 

Albertina Ionescu

Prezentatoarea TV Albertina  Ionescu e un exemplu de eleganță și stil; are acel ceva care o ajută să aleagă întotdeauna ținute suave, elegante și foarte classy. Culoarea rochiei e ca o gură de aer proaspăt și în trend anul acesta (ne-o aduce aminte pe Jenifer Lopez). Și ca dovadă că face ce vrea și-I iese bine - ea nu a avut nevoie nici de clutch! O rochie frumoasă nu are nevoie de nimic altceva. Felicitări și pentru păr și make up. Nota 10! 

Malvina Cservenschi

Fosta prezentatoare TV Malvina Cservenschi are întotdeauna apariții impecabile; rochia ei este superbă. Totul este acesorizat perfect, inclusiv Dorian Boguță. Make up și păr fără cusur. Felicitări! 10 puncte.

Ioana Flora

Talentata actriță  Ioana Flora, una din câștigătoarele serii (Premiul de interpretare feminină, rol principal, filmul „Acasă la tata”) poartă o rochie superbă roșie, mai potrivită însă pentru o petrecere de vară . Mi -aș fi dorit niște sandale mai înalte, chiar platforme, că să îi poată alungi mai mult corpul și să îi pună în evidență mai bine rochia superb. Îi  recomand pe viitor să îi ceară make up artistului să îi bronzeze  corpul, astfel își va putea ascunde imperfecțiunile pielii și va scoate în evidență și mai bine ce are ea mai frumos. Nota 9. 

Ana Ularu

Ana Ularu este o femeie foarte frumoasă și o actriță extraordinară. Sunt convinsă că orice designer din România sau de afară își dorește să o îmbrace. Nu înteleg de ce se îmbracă de fiecare dată în aceeași rochie Maria Lucia Hohan. Rochiile sunt aproape identice în fiecare sezon, sandalele sunt ok doar că MLH le-a mai oferit încă unei doamne să le poarte la aceeași gală. Sper că doamnele nu au făcut poze împreună, ar arătă ca un catalog de modă. Păr și make-up frumos executate! Mi-ar plăcea să o văd bronzată, și-ar scoate și mai bine în evidență corpul frumos tonifiat. Nota 8.  

Ioana Blaj

Ar putea fi cu succes și model, asta pentru că face alegeri ca un model, adică foarte bune! Îmi place mult: simplă și elegantă, chiar și în pantaloni. Părul e frumos coafat și make up de calitate. Nota 8.  

Olimpia Melinte

Talentata actriță poartă o rochie frumoasă Murmur 2016, dar aș fi ales-o într-o culoare diferită, ținând cont că pielea ei are aceeași nuanță cu rochia, care îi e un pic mare. Make up nu foarte reușit  și părul relativ strident, nu neapărat în trend. Nota 7.

Ada Condeescu

Rochia e frumoasă, dar trebuia să investească într-o pereche bună de pantofi. Ce poartă sunt uzați și nu suficient de înalți. Clutch-ul e OK, dar părul nu e potrivit: e de nuntă, prea umflat, nu se potrivește trăsăturilor. Make-up ok, dar bijuteriile sunt din altă poveste; e ca și cum a luat tot ce a găsit și a pus pe ea. Păcat de rochie. În plus, nu are manichiură și nici pedichiură, iar picioarele sunt inegal bronzate. Per ansamblu, e un dezastru.  Nota 5.

Diana Dumitrescu

Rochia e impresionantă ca dimemsiune, dar potrivită într-o piesă de teatru! E prea dramatică! Diana a dat greș și cu extensiile de plastic. Dacă nu există extensii de calitate, trebuie să îți concediezi hairstylist-ul. Lungimea naturală a părului ei era ok, îi stătea bine, ar fi trebuit să îl lase așa. Make up, ca de obicei, de calitate. Nota 7. 

Mihaela Sârbu

O rochie frumos aleasă și bijuterie potrivită. Foarte frumoasă culoarea rochiei! Ideea în sine este bună, dar execuția rochiei lasă de dorit. Părul ar fi trebuit prins, iar  machiajul trebuie să fie profesionist, dacă nu știm să ne machiem. Nota 6 

Monica Bârlădeanu

Ar fi trebuit să se îmbrace într-o rochie, nu mi se pare că acordă respectul cuvenit evenimentului, ținând cont că arată impecabilde obicei. Nota 6 

Cornel şi Eliza Ilie

Un cuplu frumos. Nu înțeleg gleznele goale ale domnului Ilie. Salopeta doamnei e drăguță .Nota 8  

Alina Chivulescu și Dan Chișu

Pot fi un „power couple”, dacă și -ar dori asta. Nu știu dacă se completează, dar cu siguranță se complimenteaza unul pe celălalt. Alina are o siluetă de invidiat, arată și mai bine decât anul trecut în această rochie accesorizată corect. Nota 9 

Diana Cavaliotti

Am impresia că vrea să ajungă într o insulă grecească pe o vremea aridă. Nu au ce căuta mărgele şi accesoriile albastre pe covor roșu. Cam așa mi-o imaginez eu pe mama lui Ahile din Troia. Nota 5  
MAI MULT DESPRE: vedete, premii, tinute, Gopo