Inna este considerată un fenomen pe scena muzicii dance, cucerind, într-un timp foarte scurt, cluburile din Europa şi Orientul Mijlociu. În doar doi ani, Inna a devenit un nume important în întreaga Europă, iar piese precum "Hot", "Amazing" şi "Deja Vu" au ajuns pe primele locuri în topurile muzicale internaţionale.
Acuzată la începutul carierei de presa mondenă că ţinutele sale nu sunt bine alese, Inna, pe numele real Elena Alexandra Apostoleanu, a răspuns: "Un om în viaţa lui ştie să facă unele lucruri mai bine decât altele. Eu ştiu să cânt mult mai bine decât să mă îmbrac. Ştiu să cânt şi ştiu să mă şi îmbrac de acuma, pentru că am o stilistă timişoreancă. Aveam şi atunci când s-a scris că nu mă îmbrac bine o stilistă, care nu şi-a făcut datoria."

Comentarii (7)
imi place mult cum s-a imbracat in pozele 3 , 4 si 9 :X dar oricum ea de obicei se imbraca frumos :)
Pe mn totusi ma amuza geanta aia stil yeti :))) s-o purta nu zic dar ma amuza
Parerea mea este ca cele care o critica sunt invidioase :D Inna este f draguta si se imbraca bine...are acel vino incoa cum spune TaNIUSHA. Cool girl ;)
eu nu am vayut nimic iesit din comun in tinutele ei sunt artisti romani care se imbraca mult mai bine
Mie imi place Ynna..si stilul ei ...e foarte atenta in ceia cum se imbraca...si nu'mi pare impopotonata cine stie ce...e simpla...nu e frumoasa "rupta din soare"dar e frumoasa..are de vino incoa!Intotdeauna mi'a plc cum arata ea...si cum se imbraca...
Nu voi fi prea obiectiva deoarece nu imi place persoana ei.Despre stilul ei vestimentar,ce sa mai zic, e muult prea impopotonat si parca hainele o poarta pe ea.Nu vad absolut nimic special la ea.E doar o alta cantacioasa despre care nu cred ca vom mai auzi multe peste ceva ani....PAREREA MEA !
Si cu stilistii astia... De ce au nevoie vedele de astfel de oameni sa le spuna cum sa se imbrace? Ok, la evenimente importante, dar la concerte, iesiri sau stiu eu, care sunt invitati la ceva emisiuni de ce? Sa le spuna: "iti iei rochia asta si papuci care sa se asorteze"? Ciudat...
Posteaza comentariu