Licitatie de aproape 300.000 de euro

Atat a valorat numai o parte din garderoba actritei Audrey Hepburn, fosta imagine a casei de moda Givenchy.
Atat a valorat numai o parte din garderoba actritei Audrey Hepburn, fosta imagine a casei de moda Givenchy. "Audrey si-a creat un stil propriu. Ea isi alegea singura modelele", declara Hubert de Givenchy despre cea care i-a fost muza multi ani in cariera de creator de moda.

Iata ca astazi a venit vremea ca alegerile acestei legende ale cinematografiei mondiale sa fie scoase la licitatie, in scop umanitar. Jumatate din suma stransa la aceasta licitatie va fi donata asociatiei The Audrey Hepburn Children's Fund. Organizatorii au preconizat ca vor strange in urma acestui eveniment in jur de 100.000 de euro, insa suma finala a fost mult peste asteptarile lor - 270.000 de euro. Acesti bani au menirea de a facilita accesul la educatie a copiilor cu probleme, prin programul "All Children in School".

Curelele, palariile, paltoanele sau rochiile de seara pe care actrita le-a purtat incepand cu 1953 si pana la sfarsitul anilor '60 au facut obiectul acestui eveniment, informeaza Dailymail.
Pe langa aceasta colectie impresionanta, cei care au participat la licitatie au avut ocazia sa intre in posesia unor scrisori in care Hepburn a vorbit despre intamplarile petrecute in timpul filmarilor, despre cererea in casatorie pe care a primit-o de la James Hanson, dar si despre perioada petrecuta in timpul realizarii peliculei "Vacanta la Roma/Roman Holiday".

Audrey Hepburn iubea culorile pastelate, dar si negrul, albul-fildes si purta uneori si rochii in diverse nuante de roz, asa cum o arata creatiile cuprinse in aceasta colectie. Printre obiectele vestimentare prezentate s-au regasit numeroase tinute de seara: mai multe rochii negre create de Valentino, altele create de Elizabeth Arden si, desigur, piese semnate Hubert de Givenchy, creatorul ei de suflet, cel caruia i-a fost muza ani de zile.
Poate ca cele mai importante creatii prezentate in cadrul acestui eveniment au fost cele care s-au nascut in urma colaborarii dintre tanarul designer de atunci si Hepburn.

Rochie de 16.800 de euro


Printre modelele Givenchy s-au numarat si o rochie de matase neagra pe care actrita a purtat-o in filmul "Parisul zgomotos/ Paris, When It Sizzles" (1962), in care a jucat alaturi de William Holden si de Tony Curtis. Desi fusese estimata la 15.00 de euro, cumparatorul a oferit cu 1.800 de euro mai mult.

Prietena ei de la varsta de 15 ani, Tanja Star-Busmann, a povestit in catalogul de licitatie cum obisnuia actrita sa-si selecteze hainele si sa i le dea pe cele pe care nu le folosea sau nu-i placeau. "Devenise o traditie", isi incepe aceasta povestirea. "O sumedenie de cutii cu rochii de seara, rochii de cocktail, paltoane, costume, de cele mai multe ori completate de accesorii minunate, ajungeau la mine la usa.
De fiecare data cand le despachetam simteam ca e Craciun"
, isi incheie prietena actritei confesiunea.

O alta piesa achizitionata in timpul licitatie, o rochie senzationala de cocktail, Chantilly, pe care a purtat-o in filmul "Cum sa furi un milion/ How to Steal a Million" (1966), in care a jucat impreuna cu Peter O'Toole, a fost adjudecata pentru 66.000 de euro, de trei ori mai mult decat suma evaluata de specialisti. Acelasi lucru s-a intamplat si cu rochia de mireasa, din satin crem, pe care a purtat-o Audrey atunci cand s-a casatorit cu James Hanson. Achizitionata la pretul de 13.000 de euro, rochia a fost creata de surorile Fontana.

O alta piesa realizata de Elizabeth Arden a fost licitata in cadrul acestui eveniment, rochia fiind purtata de actrita in 1953 la un cocktail unde Gregory Peck i-a facut cunostinta actritei cu actorul si regizorul, Mel Ferrer, cel care i-a devenit sot, mai tarziu.

Actrita britanica de origine belgiana Audrey Hepburn, considerata o legenda a cinematografiei mondiale si un model al elegantei, a murit din cauza unui cancer, in Elvetia, in 1993, la varsta de 63 de ani.
A castigat un premiu Oscar pentru rolul din "Vacanta la Roma" si un altul pentru actiunile ei umanitare.

Foto: Dailymail
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod