În fiecare an , odată cu apropierea lunii Decembrie, agențiile, fundațiile, ONG-urile, persoanele publice încep să se agite pentru a organiza, care mai de care, evenimente caritabile ce au ca scop dăruirea unui strop de fericire celor care au nevoie de un semn de prețuire. Este un gest foarte frumos și de lăudat, mai cu seamă pentru cei care fac din asta un scop constant, un mod de viață.
Sunt unii care, în egocentrismul lor, consideră aceste evenimente ca un prilej de încă puțintică publicitate, folosindu-se de drama prin care trec unii oameni ca să arate mărinimia și altruismul lor. Dar pe aceștia îi vom ignora, cum este drept , și îi lăsam în seama providenței și a sufletului lor meschin și neîmpăcat. E ca un făcut. Odată ce trecem de data de 1 Decembrie, invitațiile curg gârla și ca să le poti onora , încerci să-ți programezi agenda astfel încât prezența ta, pe care contează toată lumea, să se facă simțită.
Cred că este partea cea mai frumoasă, dar și cea mai grea, responsabilă, din hai să zicem fișa de post a unei persoane publice.
Aportul pe care cineva trebuie să-l aducă la astfel de evenimente este legat odată de prezența sa, care atrage promovarea și creșterea interesului pentru donații, precum și munca pe care acesta o desfașoară împreună cu echipa de organizatori pentru a atrage cât mai multe fonduri în sprijinul unor astfel de acțiuni. Dacă e să dau un exemplu de vedetă-locomotivă ar fi Andreea Marin Bănică, care a făcut din asta un stil de viață, fiind un ambasador Unicef care își ia foarte în serios sarcinile.Este o muncă migăloasă, de multe ori frustrantă când trebuie să stai la discuții și negocieri cu o grămadă de corporatiști care, deși te ascultă politicos, te întreabă la sfârșit câtă promovare le poți aduce dacă ei îți dau bani sau produse pentru cauza caritabilă. Până la urmă, tot la bani se ajunge. Money rules the world and the world revolves around money.
Ok, sunt conștientă că totul este o negociere, dar parcă nu pot fi de acord cu companiile multinaționale care aruncă o gramadă de bani agențiilor de publicitate pentru nu știu ce campanie online, outdoor sau tv, după care nu se mai aude nimic. Uneori prefer să ajut fundațiile mai mici sau acțiunile intreprinse de către persoane fizice, pentru a nu a avea impresia ca pe undeva, cineva m-a păcălit.Săptămâna trecută am fost invitată la hotel Hilton la lansarea calendarului 2013 al designerului Alexandru Ciucu. Până aici, nimic deosebit. Ce m-a surprins plăcut a fost gestul său de a co-opta în acest proiect Echipa națională de Rugby într-un pictorial inedit iar sumele adunate din vânzarea celor 950 de calendare , la prețul de 100 lei, se vor duce către Fundația Principesa Margareta, pentru susținerea a șase copii supra-talentați care doresc să-și continue studiile în muzică și artă.
Calendarul meu, cu semnăturile echipei de rugby, îl voi scoate la licitație la un alt eveniment, organizat pe 18 decembrie de către Dl.Ștefan Cristofor, un om care este extrem de sensibil la copii, eveniment denumit Crăciun de Poveste la Miko Beauty Palace, unde Moș Crăciun va oferi daruri copiilor de la centrele de plasament Sf.Iosif, Sf.Nicolae și Jiului și unde oricine poate dona hăinuțe, jucării sau fructe , venind împreună cu copiii săi pentru a întregi acest tablou de poveste.
Continuăm săptămâna pe 19 decembrie cu un eveniment organizat de către Fundația Nane pentru 130 de copii cu dizabilități, proiect început de către mame care, în căutarile lor de a le oferi copiilor un mediu cât mai normal, au deschis o grădiniță în care acești copii, prin voluntariat și alte fonduri strânse de la binevoitori, intră puțin câte puțin în contact cu lumea reală și învață să perceapă lucrurile din jurul lor precum și dragostea oferită de către cei care și-au preluat o misiune foarte grea.
Acum, când scriu aceste randuri, am mai primit un mail de la redactorul șef al revistei Miresici, Anca Ciuciulin, care ne roagă să îi sprijinim pe copiii școlari din satul Crușov, județ Olt, sat în care copiii sunt crescuți de bunici pentru că părinții sunt plecați la muncă, și unde cei 3 profesori îi pregătesc să înfrunte un viitor care nu pare așa de luminos pentru ei.
Și poveștile pot continua….
Cu drag,
Dana Săvuică
http://www.danasavuica.ro/
https://www.facebook.com/pages/Dana-Savuica/158645347535146?ref=ts
Posteaza comentariu