Dreams in colors: Colecția de toamnă-iarnă 2014-2015 de la ETIC

Noua colecție de toamnă-iarnă 2014-2015 lansată de brandul ETIC este deja în magazine și se numește „Dreams in colors”.
„Când m-am gândit la colecția pentru acest sezon, am avut în minte o atmosferă de basm, o lume plină de povești și de vise frumoase”, spune Ana-Maria Coman, General Manager ETIC. „Am vrut ca această colecție să fie un motiv de bucurie, în ciuda faptului că se apropie sezonul rece, cu zile mohorâte. De aceea am ales materiale plăcute la atingere, pe care abia aștepți să le porți. Și am adaugat piese pline de culoare, care să înveselească orice zi mohorâtă.”

„Dreams in colors” cuprinde sute de piese, însă în colecție se regăsesc două linii principale: una business și una fashion.
Din prima fac parte opțiunile pentru birou - costume cu fustă sau pantaloni, cămași clasice, cardigane, rochii office. Însă oricare dintre aceste piese poate fi combinată cu cele din linia fashion - propuneri mai puțin clasice, care urmează tendințele sezonului.

Este vorba de rochii din tartan, paltoane colorate, tricotaje și jachete oversized, jeanși rupți, topuri și cămăși cu capse sau pietre, bluze cu diverse imprimeuri sau piese retro, ce amintesc de anii ’60. Materialele folosite sunt bumbac, jacard, viscoză, stofă din lână.
Din gama de culori aleasă se evidențiază rozul puternic, roșul și verdele.

Noua colecție aduce și o gamă largă de accesorii de la eșarfe, la curele, genți sau coliere.


Materiale de calitate, modele în trend, preț corect. De la piesele basic, la ținutele clasice, office, până la cele cool, tinerești, în ton cu noile tendințe, magazinele ETIC oferă în fiecare zi modă la un preț accesibil. ETIC a fost lansat în România acum 15 ani de Ana-Maria Coman și Costin Strîmbeanu.
În prezent, ETIC ae 7 magazine și o cifra de afaceri de 1.1 milioane de euro. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.etic.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod