Vedeta B1 TV, Maria Marinescu, si-a lansat de curand prima colectie pret-a-porter, si astfel si-a facut debutul in lumea modei. In hainele create de Maria se regasesc culori pastelate, tineresti, fundite si materiale vaporoase.
"M-am inspirat dintr-un film din anii '50", marturiseste Maria, si intr-adevar, putem regasi rochii in stilul vedetelor hollywoodiene, fuste cu elemente preluate din tutu-urile balerinelor, decolteuri patrate, bentite atasate in combinatii foarte originale, decupaje completate cu tul alb si negru si accesorizate cu capse si copci.
Cele 40 de tinute au o croiala simpla si eleganta, pe alocuri asimetrica, totul combinat intr-un mod foarte indraznet.
In materie de topuri, regasim atat corsete cat si bluze cambrate, lucrate in stil scolaresc.
Culorile regasite in colectie, movul, verdele inchis si galbenul sunt pline de viata, iar matasea, 100% naturala, imbraca in rafinament spiritul primaverii ce va veni. Nu s-a neglijat nici clasicul alb si negru, intr-o combinatie in dungi, cu influente preluate din camasile barbatesti.
Incaltamintea a fost creata de Maria Marinescu, in colaborare cu Mihai Albu, si imprumuta din nostalgia anilor '40 si '50, daca ar fi sa judecam dupa varful decupat si tocul masiv.