Mihai Albu: "Imi doresc un baiat"

Cum a aratat proiectul dumeavoastra?

A fost un proiect de matase naturala, cu broderie sparta, dantela, oglinzi si celebrele cristale. Am facut un toc din cristale, sigur dus putin la extrem pentru ca asta este ideea. Aici vedetele erau cristalele, nu neaparat sandalele sau rochia in sine, cristalele trebuiau sa se vada, trebuiau sa dea valoare piesei. Daca alegi sa le pui acolo unde trebuie, cu siguranta, efectul va fi cel scontat.

O sa colaborati in continuare cu ei?

Da. Propunerea o sa continue pentru ca am avut mare succes, ei au fost foarte incantati si mi-au propus un contract chiar pe un termen indelungat.

Stiu ca acesta nu este singurul proiect important pe care l-ati avut de-a lungul carierei. Care va este cel mai drag?

Nu stiu. Fiecare proiect e unic, fiecare e special. La proiectul pentru Summitul NATO, satisfactia a fost doar aceea de a crea serviete pentru un summit international. Au fost doua serviete: una pentru delegatii oficiali (in numar mai mari) si una pentru sefii de delegatii si liderii de stat (un numar mai mic, dar mai impresionanta).

Tot anul trecut am avut cea de-a doua colaborare cu Comitetul Olimpic Roman. Eu am conceput si am realizat incaltamintea pentru deplasarea de la Atena, de acum 5 ani, iar in 2008 am realizat-o pe cea pentru deplasarea de la Beijing. A fost un adevarat tur de forta, pentru ca modelul in sine trebuia sa se potriveasca fiecarei sportive in parte. A mai fost vorba de incaltamintea oficiala a delegatiei, cea de care s-au folosit la defilarea pe stadion, atunci cand s-au prezentat delegatiile oficiale. Aici nu se pune problema de afaceri, este pur si simplu satisfactia de a lucra pentru cineva care reprezinta Romania si atunci de asta am o colaborare foarte buna. Pana la urma m-am pus in slujba Romaniei.

Dupa aceea, am mai avut un proiect, anul trecut, cu o firma japoneza, Nikon, cei care produc aparate foto. Ei m-au solicitat sa fac o husa pentru un tip nou de aparat, o husa care sa fie cu semnatura. Husa care a fost parte integranta din produsul aparat foto s-a lansat in toamna trecuta in toata Europa. Pe produs aparea semnatura Nikon by Mihai Albu. A fost pentru prima data cand s-au platit drepturi de autor, prima data cand mi-am vandut semnatura. Mie mi-a facut cinste ca s-au gandit la mine, pentru ca este o firma cunoscuta in toata lumea.

Iar anul acesta, proiectul cu Swarovski si faptul ca sotia mea a ramas insarcinata.

Suntem in criza si peste tot se vorbesc numai de asta. Simtiti oarecum acest lucru?

Imi pare rau sa spun ca, nu. Vad ce se intampla in jurul meu, insa afacerea mea nu este una cu foarte multi bani, in care sa se simta fluctuatiile. Se simte mai mult la devalorizarea leului, la ratele pe care le am la utilaje, la automobile, la chiriile pe care le am si care toate sunt in euro, aici da, insa la comenzi nu. Eu lucrez doar daca am comanda, nu lucrez in plus. Ce arat in magazine este o serie foarte scurta, toate masurile pe un model, tot timpul scot modele noi, iar daca unele dintre ele nu s-au vandut altele nu mai fac.

Mie frica, insa, de faptul ca cele pentru care lucrez ar putea suferi din cauza crizei. Aici m-ar putea afecta. Oricum nu este adevarat ce se scrie in presa ca as avea preturi astronomice, nici vorba. Eu am preturi, zic eu rezonalbile, am incaltaminte care incepe de la 4 milioane si ajunge, maximum, la 20 de milioane.

Cele mai scumpe sunt obiectele prezentate pe podium pe care, daca si le doreste cineva, le fac la un anumit pret. Sunt sume care platesc efortul, pregatirea si calitatea produselor. Cele care ajung la 18 - 20 de milioane, inglobeaza materiale scumpe si folosesc elemente care costa mult. Accesoriile din moda, au la randul lor, accesorii, toate sunt inscriptionate si asta costa.

"Nu poti, dintr-o data, sa te numesti creator".

V-au fost copiate modelele?

Da. Tocmai acesta este motivul pentru care nici site-ul meu nu este actualizat, in ultima vreme. Eu ma chinuiam, faceam prototip, il puneam pe site-ul meu si dupa aceea il vedeam in magazine de mana a doua. Cand vezi un model, la care lucrezi foarte mult, in Unirea sau pe Lipscani, iti vine sa intri in pamant. Eu recomand tuturor sa fie foarte documentati, exista reviste, internet, de unde trebuie sa vezi nu ceea ce trebuie sa faci, ci ce nu trebuie sa faci si apoi sa-ti aduci contributia.

Designerul care are scoala stie exact ceea ce trebuie sa faca. Urmarim Lena Criveanu, urmarim Wilhelmina Artz, urmarim George Enache, sunt atatia tineri care cauta si deseneaza tot timpul. Si vin altii care copiaza diferite chestii si ajung sa spuna ca sunt creatori de moda. Eu nu pot sa iau un model Nicholas Kirkwood si sa-l pun in raft, ca as aparea in toate ziarele. Modele pe care le faci trebuie sa te reprezinte.

Cei care ma copiaza pe mine, au impresia ca m-am umplut de bani, au impresia ca am formula castigatoare si ca daca fac si ei ce fac eu, la un pret mai mic, le va merge foarte bine. Dar, nu le merge nici lor, nu-mi merge nici mie. In general, se fura ideea de baza. Eu dau foarte putine informatii inainte de a-mi lansa modelele.

Pe mine ma deranjeaza ca o persoana care copiaza este numit creator de moda si designer si ca isi mai permite sa vorbeasca. Se duc la Milano si spun ca au facut scoala de moda. Dar, scoala romaneasca ce are? Sa se duca la Liliana Turoi, sa faca cursuri. Sa faca 2, 3 ani stagiu la o casa de moda, sa se angajeze la Schrotter, Ciobanu. Nu poti, dintr-o data, sa te numesti creator.