5 designeri români foarte apreciaţi la Hollywood. Cine le poartă hainele
1. Maria Lucia Hohan
Creaţiile vestimentare ale designerului român Maria Lucia Hohan se numără printre cele cu cea mai mare trecere în rândul celebrităţilor de la Hollywood. Vedete precum Katherine Heigl, Stacy Keibler, Maria Menounos, Jennifer Hudson şi Selena Gomez au purtat pe covorul roşu, la Globurile de Aur, Oscaruri si alte evenimente importante, rochii de seară semnate de Maria Lucia Hohan, faimoasă pentru creaţiile sale diafane, vaporoase şi foarte feminine.
Nu este de mirare că Maria Lucia Hohan are o carieră internaţională tot mai solidă - piesele vestimentare care îi poartă semnătura sunt apreciate în aşa măsură, încât au devenit în scurt timp preferatele unui număr deloc mic de vedete de la Hollywood.
2. Lorena Sârbu
Creatoarea de modă originară din Timişoara, care astăzi îşi desfăşoară activitatea în SUA, este la rândul ei apreciată printre starurile de la Hollywood şi nu numai. Rochiile sale au putut fi admirate pe covorul roşu cu ocazia unor evenimente importante, fiind purtate de vedete ca Eva Longoria, Nancy O'Dell, Brooke Anderson, Giuliana Rancic şi Kristen Connolly.
O rochie superbă din cea mai nouă colecţie vestimentară lansată de Lorena Sârbu, Resort 2014, a fost purtată de fiica lui Demi Moore şi a lui Bruce Willis, Rumer Willis, cu ocazia unui eveniment organizat la The LA Gay & Lesbian Center în luna mai.
3. Ingrid Vlasov
Ingrid Vlasov era deja un nume în moda românească atunci când creaţiile sale au început să fie apreciate şi peste hotare. Potrivit spuselor designerului vestimentar, succesul i se datorează prezentărilor pe care le-a făcut pe catwalk-ul Săptămânii Modei de la Paris.
Pentru a-i confirma popularitatea în creştere, creatoarea de modă a intrat în atenţia excentricei Lady Gaga, care i-a purtat în repetate rânduri piesele vestimentare cu croieli inedite.
4. Aura Cercel
Aura Cercel este numele din spatele brandului Eva Culture şi un designer vestimentar în vogă la Hollywood. Creaţiile sale au fost purtate de nenumărate vedete, între care Amber Heard, Rihanna, Jessica Biel, Eva Longoria, Jessica Simpson, Hilary Duff, Mena Suvari, Miley Cyrus şi Halle Berry.
Rochiile cu croieli originale, diafane şi feminine au făcut din Eva Culture un brand apreciat şi i-au adus includerea în pictoriale de modă pentru reviste de top, precum Harper's Bazaar şi Vogue.
5. Dinu Bodiciu
Designerul timişorean Dinu Bodiciu s-a remarcat în urmă cu câţiva ani când excentrica Lady Gaga i-a purtat creaţiile, chit că tânărul român era doar un ilustru anonim. Şansa i-a surâs după ce Dinu Bodiciu a hotărât să îşi completeze studiile la Fashion College of London, decizie care i-a deschis mai multe oportunităţi decât s-ar fi aşteptat.
Astfel, după o prezentare de modă organizată la Victoria Museum, tânărul designer a fost sunat de echipa cântăreţei americane şi anunţat că stiliştii acesteia au ales câteva dintre creaţiile lui pentru vedetă.