Proiectul urmărește să depășească granițele unui brand de haine, transformându-se într-un curent al tinerilor cool cu personalități puternice. Spoff se adresează tuturor celor care au curajul de a păși în afara convenționalului și a zonei de confort impuse de societate.
“Suntem primele din România care ne asumăm un design care pornește din zona sport, dar care este potrivit pentru orice moment al zilei, care nu neagă feminitatea și atributele femeii, dar care îi creează o garderobă potrivită stilului de viață contemporan. Ne-am dorit să dezvoltăm un proiect unic, iar partenerii noștri de la 1MiSHAP ne-au susținut în acest demers încă de la început”, spuneau Laura Bonciu și Patricia Adăscăliței despre proiectul lor.
Soft Power, prima colecție semnată Spoff, se axează pe elemente rotunde și creează un mix modern de materiale naturale cu cele din neopren, PVC transparent, fâșuri lucioase și semi-transparente. Cele 27 de piese se remarcă printr-un design simplu și minimalist care vorbește despre personalitatea celor care le poartă.
În centrul colecției se află clasica ”little black dress” care este reintepretată prin materialul folosit și accesoriile care îi sunt alăturate, precum vesta transparentă din PVC cu inserții de pietre supradimensionate și paiete. Culorile bleu, roz și galben pastelat îmblânzesc nuanțele de negru și alb oferind colecției un climat modern în care să se desfășoare.Spoff este o zona jucăușă, flexibilă care încurajează și permite noi abordări de stil și abateri de la obișnuit, clasic și tradițional.
Posteaza comentariu