Duminica, 28 septembrie, s-au inchis portile editiei din aceasta toamna a evenimentului numit Milan Fashion Week. Poate ca unul dintre cele mai discutate show-uri de anul acesta a fost cel prezentat de casa de moda Prada. Insa, inainte de a vedea ce s-a intamplat acolo, o sa-ti explic ce semnifica aceste "fashion week-uri".
Wikipedia.com spune ca un astfel de eveniment, care dureaza aproximativ o saptamana, are menirea sa le permita creatorilor sau caselor de moda sa-si prezinte cele mai noi colectii. Si, mai mult decat atat, astfel oamenii pot afla ce este sau nu este la moda.
Cele mai importante evenimente de acest gen se tin in asa numitele "capitale ale modei", Milano, Paris, Londra sau New York. La inceputul anilor 2000, acest fenomen, al saptamanilor modei, s-a extins si in alte tari pentru a le permite si designerilor de acolo sa-si expuna colectiile.
Programul din fiecare sezon incepe cu New York-ul, continua cu Londra. Penultimul este cel de la Milano, iar lista se termina cu Paris-ul.
Prada
Asa cum iti promiteam la inceput, astazi o sa ai ocazia sa vezi colectia celor de la Prada, prezentata la Milano. In viziunea Miucciei Prada in sezonul ce urmeaza se poarta mult auriu, dar si multe imprimeuri. Mai mult creatoarea a incercat sa introduca femeia din sezonul primavara-vara intr-un mediu acvatic, in care cuvantul de ordine este pestele si lumea lui. Acest lucru a putut fi vazut si pe podiumul pe care au defilat manechinele, podium pe care au fost desenati pestisori.
Stim deja ca moda vine si revine, iar acest lucru s-a intamplat si in colectia propusa de aceasta casa de moda. Glamour-ul anilor '40 a fost reinviat prin modele voluminoase in partea de sus - cu efect pe top, asa cum spun specialistii. Despre colectia pe care a realizat-o creatoarea insasi spune intr-o declaratie citata de style.com: "Este primitiva. Ne intoarcem la ce conteaza cu adevarat". Ea crede ca fiecare persoana trebuie sa fie motivata cu adevarat pentru a merge la cumparaturi si pentru a alege un anumit obiect vestimentar.
Trebuie sa recunoastem ca aceasta colectie este destul de indrazneata, fie ca este vorba de modele, materiale sau culori. Pe langa faptul ca avem de-a face, asa cum am spus si la inceput, cu mult auriu, materialele folosite sunt, in mare parte, cele creponate. Fuste necalcate, topuri de culoarea bronzului sau simple rochii alcatuite in parte de jos de fusta, iar in partea de sus de un simplu sutien. Astfel, vei putea vedea ca designer-ul a pus un accent deosebit pe partea de sus a lenjeriei intime.
In plus, vei observa modele care poarta creatii din materiale imprimate, in special printuri cu animale si, omiprezentii, pesti. Din decor nu au lipsit nici culorile: rosu, negru, alb sau gri.
Acest spectacol nu a fost insa lipsit de momente penibile. Aici o sa vorbesc despre incaltaminte care continua sa aiba acea talpa platforma, foarte la moda in ultima vreme. Iar daca moda presupune ca acest gen de incaltaminte sa fie purtata cu sosete, lucrurile degenereaza, cu siguranta! Asa s-a intamplat in seara de 23 septembrie, cand doua dintre modele care au defilat pentru Prada au fost invinse de inaltimea platformelor pe care au trebuit sa le poarte.