Pentru al doilea an consecutiv, Lyria lansează o colecţie specială dedicată zilei în care celebrăm piesa centrală a portului popular românesc. Peisajele feerice ale Deltei Dunării, macii Dobrogei sau elemente arhitecturale – simbol, cum ar fi Coloana Infinitului, Mănăstirea Voroneţ sau Castelul Bran, se regăsesc pictate pe genţile manufacturate în inima Transilvaniei.
„Am realizat această colecţie la cererea clienţilor noştri, care şi-au exprimat dorinţa de a repeta experienţa colecţiei de anul trecut, RomânIA. De data aceasta inspiraţia a venit din arhitectura vernaculară, liberă bogată, expresia culturii unei comunităţi”, a explicat Armina Popeanu, designer şi fondator Lyria.
Alături de colecţia Ethnos, a fost prezentată şi colecţia Lyria SS17 – Celebrate Life. Aceasta a îmbinat elemente florale spectaculoase cu mandale pline de simboluri. Armina Popeanu, arhitect de profesie, a început să „scrie” poveşti în urmă cu aproape trei ani.
Alături de genţile Lyria, a luat naştere şi brandul Desirette, unde modelele alese exprimă viziunea arhitecturală a designerului asupra accesoriilor create, împletind texturi speciale de piele, cu linii elegante, clare, simple, dedicate femeilor independente, sofisticate, cu atitudine.
Noua colecţie va fi disponibilă online, pe www.lyria.ro, începând cu 20 iunie şi va reuni piese cu simboluri reprezentative pentru şapte regiuni ale ţării. Preţurile sunt cuprinse între 489 şi 599 lei.
Mai multe detalii despre această colecţie, pe: http://www.lyria.ro/gentipiele/celebratelife.