Kaufland anunță Urbanland, o colecție inedită semnată de tineri designeri români

Kaufland România anunță o nouă colecție capsulă, Urbanland by Kaufland, care include creații iconice ale unora dintre cele mai proaspete voci ale modei autohtone.
Realizată în urma unei provocări venite din partea companiei, Urbanland by Kaufland include creațiile lui Răzvan Mercan, Cerasela Nicoară, Irina Voinea și Ștefan Hamza. 

Colecția, care va fi disponibilă în magazinele Kaufland și va cuprinde 10 piese vestimentare unisex, alese în cadrul unui eveniment de pre-lansare ce a avut loc săptămâna trecută. 

Fiecare designer în parte a realizat câte 10 schițe originale, jurizate pe 30 septembrie de către un juriu format din specialiști, colaboratori ai companiei. 

Din totalul de 40 de creații prezentate, 10 piese finale se vor regăsi în colecția finală Urbanland.

Colaborările cu partenerii locali sunt o prioritate constantă pentru noi. Cu atât mai mult acum, când avem șansa nu doar să sprijinim tinerele talente ale fashion-ului românesc, ci și să le propunem clienților o abordare inedită, 100% urbană a modei”, spune Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România.

„M-am bucurat foarte tare să îmi revăd prietenii și colegii, să putem participa împreună în acest proiect și să văd din nou cât de complementare și diferite sunt ideile noastre! Mulțumim Kaufland pentru dedicarea și implicarea în susținerea tinerilor artiști”, declară Irina Voinea. 

Potrivit lui Răzvan Mercan, colecția este ”o idee excelentă din partea Kaufland de a-și apleca atenția către moda românească, și de susținere a design-ului local.
Este un exemplu pentru mai multe entități care pot dezvolta proiecte cu designeri locali. Astfel se poate contura o industrie puternică românească, talent există din plin”.

Ștefan Hamza a zis : „Kaufland m-a surprins extrem de plăcut cu acest concept. Mă bucur să văd că un hipermarket alege un altfel de instrument pentru a-și face vocea auzită. Ne-a dat libertatea de a gândi așa cum vrem noi întreaga colecție, nu ne-a constrâns în niciun fel. Alt lucru care m-a surprins a fost faptul că au organizat o prezentare unde au expus piesele gândite de noi. Pentru un designer este o bucurie foarte mare să își vadă creațiile pe podium”. 

„Eu pot să spun doar că sunt profund recunoscătoare pentru această oportunitate. Fiind young designer, la început de drum, tipul acesta de expunere ajută foarte mult. Mă bucur că am reușit să văd schițele transpuse în produse, mă bucur că am avut șansa să lucrez cu oameni dedicați și pasionați și, în special, mă bucur de tot parcursul acestui proiect.
Colecția pe care am realizat-o reprezintă funcționalitate, confort și stil. Toate aceste trei caracteristici conturează nevoile pe care eu le consider fundamentale, ale consumatorului din societatea contemporană”, a punctat Cerasela Nicoară. 

Kaufland România nu este la primul proiect de acest gen, fiind printre primii retaileri care au inițiat colaborări pe termen lung cu designeri locali. Astfel, încă din 2017, compania are un parteneriat de succes cu Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai importanți creatori de modă de pe piața locală. 

Despre Kaufland România 
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 146 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.
Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod