Chiar și cu o alertă de securitate, tradiționala defilare a vedetelor pe covorul roșu rămâne una dintre atracțiile acestui eveniment. Cea de-a 69-a ediţie, care a debutat miercuri, 11 mai, și se va desfășura până pe 22 mai, a reunit unele dintre cele mai reușite ținute.
Actriţa americană Susan Sarandon s-a numărat printre primele vedete care au urcat în Palais des Festivals, cu ochelari fumurii, smoking şi pantofi fără toc, înaintea starurilor cu pletele vopsite-n roşu, Julianne Moore, Eva Longoria, Victoria Beckham şi Jessica Chastain, relatează cotidianul francez Le Figaro, citat de Mediafax, menționând că anul acesta la Cannes se poartă părul de culoarea focului.
Actriţa franceză Sabine Azéma, îmbrăcată în rochie roşie, a venit braţ la braţ cu prietena sa, Emannuelle Devos, ce purta o ţinută albastru cerneală.
Pop star-ul şi actorul Justin Timberlake şi-a făcut selfie-uri şi a dat autografe mulţimii de fani care se înghesuiau curioşi să vadă ce staruri vin şi cum sunt îmbrăcate, anul acesta, pe Croazetă.
Toţi membrii juriului au zâmbit frumos în faţa obiectivelor fotografilor.
“În momentul ăsta ne înţelegem bine”, a declarat actriţa şi regizoarea italiană, Valeria Golino, membră a juriului pentru Competiţia oficială, alături de Arnaud Desplechin, Kirsten Dunst, Mads Mikkelsen, Làszlo Nemes, Vanessa Paradis, Donald Sutherland şi producătoare iraniană Katayoun Shahabi, care purta o eşarfă violet ca pe un văl islamic.
După defilarea juriului în faţa fotografilor, a fost rândul echipei din filmul «Café Society», filmul lui Woody Allen, proiectat în deschiderea festivalul, să ajungă sub luminile blitz-urilor.
Actriţa americană Kristen Stewart are rol principal în film și a venit la Cannes într-o rochie neagră. “Woody Allen este o legendă vie”, a spus ea pe covorul roşu de la Cannes. Woody Allen, în vârstă de 80 de ani, este tot timpul fericit să revină în sudul Franţei şi să regăsească publicul entuziast de la Cannes.
Timp de 12 zile, zeci de staruri sunt aşteptate la Festivalul de la Cannes, care este, anul acesta, sub securitate maximă, după atentatele de la Paris şi Bruxelles: Léa Seydoux, Juliette Binoche, Marion Cotillard, Russell Crowe şi Charlize Theron. George Clooney va fi pe Croazetă începând de joi, alături de Julia Roberts. Cei doi actori joacă împreună în filmul “Money Monster”, semnat de Jodie Foster. În 2016, se împlinesc 40 de ani de la premiera filmului-cult “Taxi Driver”, regizat de Martin Scorsese, în care Jodie Foster a jucat rolul unei tinere prostituate.
Anul acesta, prezenţa românească la Festivalului de la Cannes este istorică, notează Mediafax. Cristian Mungiu ("Bacalaureat") şi Cristi Puiu ("Sieranevada") au fost selectaţi în Competiţia oficială, alături de Pedro Almodovar, Jim Jarmusch, Xavier Dolan sau de fraţii Dardenne. Filmul "Câini", al lui Bogdan Mirică, este de asemenea selectat în secţiunea Un Certain Regard. "4:15 p.m. sfârşitul lumii", de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Şargă, face parte din Competiţia oficială de scurtmetraje, iar "Toate fluviile curg în mare", de Alexandru Badea, va concura în secţiunea Cinefondation.
Mai multe detalii despre Festivalul de la Cannes puteți citi în corespondențele speciale publicate de cinemagia.ro.
Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc între 11 şi 22 mai, potrivit site-ului oficial al festivalului.
Foto: Hepta