La cinci ani de la infiinţare, Fashion Days anunţă schimbarea modelului de business

Fashion Days, lider pe piaţa magazinelor online pe segmentul fashion în România şi cea mai mare destinaţie de shopping din Europa de Est, împlinește cinci ani de existență și anunță progresele înregistrate în acest timp.

Mai mult, compania lansează campania #hiFIVE pentru a sărbători cea de a 5-a sa aniversare. Toți cei care vor sa participe sunt invitaţi să acceseze platforma dedicată: fashiondays.ro/hifive şi să trimită fotografii care să surprindă un moment #hiFIVE.

Evoluția pozitivă a companiei în ultimii cinci ani

De-a lungul timpului, Fashion Days s-a poziţionat ca un jucător important al pieței de comerţ electronic din Europa Centrală și de Est având peste șase milioane de utilizatori și rezultate financiare și operaționale mereu în trend ascendent.

Veniturile brute ale companiei au crescut, în medie, de 2,5 ori pe an în ultimii trei ani, iar timpul mediu de livrare al comenzilor a scăzut de la 30 de zile în 2010 la 5 zile în septembrie 2014.

Un pas important în strategia de dezvoltare care a contribuit la această evoluție a companiei a fost schimbarea modelului de business.

Fashion Days a evoluat de la un club de shopping pe bază de invitație care oferea campanii limitate în timp și cantitate, la o destinaţie de shopping deschisă publicului larg în care clienții au la dispoziție o gamă variată de peste 500.000 de produse de la peste 1.000 de branduri.

Această mișcare strategică s-a dovedit a fi de succes, a deschis noi perspective de dezvoltare și a adus schimbări pozitive la nivel operațional: creșterea semnificativă a gamei de produse, reducerea timpului de livrare, a ratei de retur și a ratei de anulare a comenzilor.

Anul acesta, Fashion Days a înregistrat un progres important și în ceea ce privește dezvoltarea și îmbunătățirea experienței de shopping de pe mobil. Compania este singurul retailer online de fashion din România care a lansat aplicații dedicate pentru utilizatorii de dispozitive Apple atât pentru iPhone, cât și pentru iPad.

Mai mult, şi-a propus ca până la sfârşitul anului să lanseze și aplicaţia pentru sistemul de operare Android.
La nivel de grup, procentul de comenzi realizate de pe terminale mobile a crescut în ultimii ani de la 5% în 2012 la 31% în 2014, fiind peste media de creștere a pieței de comerţ electronic.

„Suntem foarte mândri de ceea ce am realizat până acum. Primii noștri cinci ani au cunoscut o evoluție pozitivă constantă. Am stabilit relații strânse cu branduri de top și ne-am transformat în partenerii lor de încredere, ceea ce reprezintă un avantaj cheie pentru noi. De asemenea, avem capacitatea, expertiza, flexibilitatea și specialiștii cu care vom susţine in continuare o dezvoltare durabila a companiei. Ne propunem să ne adaptăm în permanență strategia pentru a depăşi așteptările din ce în ce mai exigente ale clienților noștri. În acelaşi timp,  vom rămâne dedicați excelenței în operațiuni și pasiunii pentru modă și stil“, a declarat Markus Okumus, CEO & Founder Fashion Days.

Campania #hiFIVE pentru cinci ani de Fashion Days

Compania elvețiană va sărbători cei cinci ani în luna noiembrie cu o campanie special dedicată clienţilor, angajaţilor şi partenerilor săi, dar la care oricine este invitat să participe.
Sub îndemnul #hiFIVE, în toate țările în care Fashion Days activează, a fost lansată o platformă pe care oricine poate posta fotografii cu momente #hiFIVE.

Participanții au şansa de a câștiga diverse premii săptămânale și vor avea parte de multe alte surprize. Printre acestea se numără momentele #hiFIVE din competiţia „Provocare #hiFIVE a vedetelor” la care Ana Morodan, Andreea Ibacka, Diana Dumitrescu, Kamara si Daniel Buzdugan se vor lua la întrecere pentru cel mai bun moment #hiFIVE.

Ce înseamnă momentul #hiFIVE?

Momentul #hiFIVE apare în clipa în care realizezi că munca îţi este răsplătită, în care entuziasmul, aprecierea celorlalţi şi fericirea îţi cuprind inima. Este momentul nostru, momentul tău, momentul în care te simti TU. Însă, îl poți împărtăși cu prietenii prin intermediul platformei Fashion Days disponibilă la această adresă:fashiondays.ro/hifive.

În fiecare săptămână, 10 participanți din fiecare țara vor fi selectați în mod aleatoriu și vor putea câștiga premii valoroase.
Mai mult, atunci când numărul momentelor #hiFIVE va ajunge la 10.000, toți participanții vor fi surprinși cu un premiu deosebit.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod