În zilele noastre femeile muncesc cot la cot cu bărbaţii, poate chiar mai mult în unele situaţii, şi călătoresc la fel de mult în interes de serviciu. Tocmai de aceea m-am gândit că ar fi o idee bună să trecem în revistă câteva obiecte vestimentare, fără de care ar fi indicat să nu plecaţi de acasă într-o călătorie de afaceri. Pentru că majoritatea călătoriilor de acest gen sunt în general scurte, de 2-3 zile, trebuie să fim cât mai practice, pentru a nu căra lucruri inutile şi, în acelaşi timp, să avem tot ce ne trebuie pentru a arăta impecabil la întâlnirile stabilite.
Deux Piece
Pe primul loc, şi aş spune chiar indispensabil pentru o asemenea călătorie, este deux piece-ul. Fie că alegeţi unul de culoare neagră sau nuanţe de gri, bej, sau chiar combinaţii de două culori, cum ar fi fusta neagră şi sacoul în nuanţă nude, important este să nu vă lipsescă din bagaj. Pentru zilele care urmează puteţi păstra fusta neagră şi schimba numai sacoul.
Astfel, faceţi economie de spaţiu în valiză.Cămaşa
În mod evident, pe locul doi este cămaşa care completează deux pieces-ul, şi cea mai bună idee este să aveţi câte una pentru fiecare zi, la care mai adăugaţi una de rezervă. Nu se ştie niciodata cum ajunge o picătură de fond de ten sau o pată de ruj pe guler şi atunci nu e rău să aveţi una în plus la îndemână.
Stiletto
Locul trei revine pantofilor stiletto, care completează foarte bine o ţinută business şi la care recomand să nu renuntaţi, oricât de confortabili ar fi balerinii sau pantofii fără toc. Alegeţi o pereche în nuanţă neutră, pe care să-i puteţi purta indiferent de alegerile vestimentare.
Little black dress
The little black dress este următoarea pe lista mea.
În cazul în care eşti invitată la cină sau vei socializa într-un launch-bar sau restaurant cu colegii tăi sau partenerii de afaceri, această rochie te va scoate din încurcătură indiferent de situaţie.Ciorapi din mătase
Ciorapii din mătase sunt foarte importanţi şi este bine să ai la tine câteva perechi de rezervă. Este exclus, în cazul în care agăţi perechea pe care o porţi, să rămâi cu ei în continuare! De aceea, puteţi avea unii chiar în poşetă, pentru asemena situaţii neprevăzute.
Bijuterii simple
Alegeţi bijuterii simple, în nici un caz XXL! Mai puteţi accesoriza o broşă sau o eşarfă dacă vă permite ţinuta, dar nu recomand mai mult de atât.
Evitaţi machiajul strident
Un machiaj minimalist este cel mai potrivit în călătoriile de afaceri.
Încercaţi să le evitaţi pe cele stridente. De aceea, un port fard, un fond de ten, un rimel şi un ruj în nuanţă naturală ar trebui să aveţi în poşetă permanent, alături de un parfum discret cu care să vă reîmprospătaţi din când în când.Costum de baie?
Dacă iubiţi sportul şi vă permite timpul, puteţi adăuga în bagaj un costum de baie pentru înot sau un echipament de alergare.
Cam acestea ar fi cele mai importante lucruri de care este indicat să nu va lipsească dintr-o asemenea calatorie.
Vă recomand să fiţi foarte atente atunci când vine vorba despre aspectul dumneavoastră exterior, deoarece, cum bine stim, prima impresie contează întotdeauna. Nu mai vorbim despre impactul pozitiv pe care îl veţi avea asupra partenerului de afaceri.
Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai plăcut şi astept cu nerăbdare să ne întâlnim săptămâna viitoare, când voi lansa noua mea colecţie de rochii de seară.
Cu bine!
Mirela Stelea – Dreams Come True – www.mirelastelea.ro
Atelier: Str Stockholm 11, Bucureşti. Tel 0762.985.066